Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Programe la Alter-Native 22


Anul acesta, 51 de scurtmetraje intră în cursa pentru premiul cel mare al Festivalului Internaţional de Film de Scurt-metraj Alter-Native (5-9 noiembrie): 26 de ficţiuni, 17 animaţii, 6 documentare şi 2 filme experimentale.



     Acestea au fost selectate dintr-un total de 602 de producţii. 
Juriul care va decide câştigătorii celor 5 premii este alcătuit din: regizorul, scenaristul şi actorul Hajdu Szabolcs (Ungaria), producătorul Pusztai Ferenc (Ungaria), ziaristul şi sociologul Marius Cosmeanu, criticul de film Jakab Benke Nándor, producătorul Velvet Moraru

Pe lângă programul de concurs, au fost incluse proiecţii cu lungmetraje maghiare şi româneşti, care au avut premiera recent sau au fost remarcate pe plan internaţional. 
Publicul va avea ocazia să vizioneze pelicula Ida, a regizorului polonez Pawel Pawlikowski. Filmul, o dramă impresionantă cu fundal istoric, realizat în stilul capodoperelor şcolii de film poloneze, a fost  distins cu peste 30 de premii la diverse festivaluri. 
În program este şi filmul regizorului suedez, Gabriela Pichler - Mănânci, dormi, mori, povestea unei familii imigrante din Muntenegru. 
Sala mică a Palatului Culturii va găzdui documentarele. Din selecţia de la Festivalul de Film Documentar One World România se remarcă filmul care anul acesta a câştigat Marele Premiu, Aici sunt dragoniUn alt documentar interesant este Despre miere şi nu numai, regizat de Markus Imhoof, care prezintă viaţa albinelor şi impactul acestora asupra vieţii noastre de zi cu zi. 
Programul festivalului are filme, dar şi concerte şi două expoziţii: ”Lucrări comune”, cu instalaţii interactive, realizate de Szegedy-Maszák Zoltán şi Fernezelyi Márton,  vernisată joi, 6 noiembrie, de la ora 18, şi expoziţia grupului Biserika din Arad, va putea fi vizitată începând de vineri, 7 noiembrie. 
Festivalul este organizat de U.D.T.M. Mureş, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş, Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Repubicii Ungare Bucureşti. 
Alter-Native 22 este organizat cu sprijin de la Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Ministerul Culturii, Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Ministerul Tineretului şi Sportului, Primăria Municipiului Tg. Mureş, Fondul Bethlen Gábor, Fundaţia Communitas. 
Detalii: www.madisz.ro.

Cuvinte cheie: alter native 22, festivalul international de film de scurtmetraj alternative 22, ida, one world romania 2014, scurtmetraj romanesc, velvet moraru

Opinii: