Iarna unui pierde-vară (1974)

Opinia criticului
„Într-o discuție despre filmul de actualitate nu se poate omite funcția majoră pe care o are filmul documentar în formularea adevărurilor simple ce fac adevărul Cetății. (...)
Alexandru Boiangiu, în Un pahar plin, și lon Moscu, în Iarna unui pierde-vară, încearcă să descopere o altă față a vieții de fiecare zi. Alături de oamenii ce durează viața harnică și dreaptă a Cetății, sunt și alții ce stau în spitale pentru dezalcoolizare, bărbați trecuți de prima tinerețe ce n-au cunoscut niciodată munca, tineri exmatriculați din școli al căror ideal este să devină cascadori, fete tinere arestate pentru prostituție. Acești oameni își duc viața printre noi. Orele lor, petrecute la masa de joc, pe ringul de dans al barurilor, în subsolurile cramelor, se derulează paralel cu intrarea schimbului trei din fabrici, cu gesturile femeilor ce pregătesc pacheteIele de mâncare ale copiilor lor, cu intrarea în mină, cu începutul unei noi zile. Cum au ajuns acești oameni aici? Oare noi n-avem nicio vină? Indiferența noastră e inofensivă? Pentru aceste întrebări, pentru neliniștea ce o provoacă în noi, consider aceste filme angajante și politice în cel mai înalt grad.” (Luminița Ioan, Cinema nr. 4, aprilie 1974)