Opinia criticului
"De vindicte personale vorbeşte şi
Soclul lui Marin Ionescu cu desene şi decoruri de
Virgil Mocanu, povestire simplă, menită să atragă atenţia asupra necesităţii eliminării spiritului de competiţie burghez, concurenţei individualiste între oameni de aceeaşi profesie. Personajele, două, diferite ca tipologie, un gâscan cu verb, celălalt bolborosind curcăneşte — sonorităţile bandei sunt realizate în coteţe reale — se sabotează reciproc în tendinţa fiecăruia de a ajunge pe soclu, statuie. Râvnit de ambii şi cucerit pe rând, de fiecare, prin expulzarea rivalului de pe el, soclul e până în cele din urmă ruinat de amândoi, săpat la bază, demolat şi refăcut şubred, în două exemplare vecine, de pe care cei doi se împroaşcă unul pe altuI cu proiectile şi invective. Animaţie excelentă, ritm cinematografic adecvat, putere de invenţie grafică, în personaje, situaţii şi decoruri, totul e extrem de îmbucurător, afară de prea marea asemănare tipologică şi stilistică, a figurilor cu cele ale lui Benedict Gănescu. S-au folosit drept decor simple planşe; acuarelarea lor a oferit suficiente iluzii spaţiale evoluţiei personajelor. Cadrajele tot frontale, mişcările de la stânga la dreapta şi de la dreapta la stânga, de sus-jos şi de jos-sus, în acelaşi plan. Lipseşte fuga pe diagonală, în adâncimea spaţiului, lipsesc modificările de structură expresive." (
Ion Frunzetti, Cinema nr. 5, mai 1966)
