Opinia criticului
Ilustrata cinematografică pe care ne-o trimite Mircea Popescu din Ada-Kaleh ne-a dezamăgit. Filmul n-are culoare, n-are stil, n-are o atât de necesară idee artistică. Filmul începe şi se termină mereu. El amestecă informaţii didactice, cu iz de manual şcolar, cu o melancolie de duzină (pe care crainicul nu pierde ocazia s-o pună în valoare). Ada Kaleh-ul văzut de Mircea Popescu nu e un colţ de lume, ci un fel de tarabă cu sugiuc, cafea şi dulceţuri. Realizatorul nu are nicio tresărire în faţa vechii cetăţi ori a pământului pe care l-au înghiţit apele. Piatra e dusă la Şimian — care-va-să-zică avem iar cetate. Cafeaua în nisip se mută într-un decor aşa-zis oriental (un bar din Turnu Severin) va-să-zică avem şi parfumul locului. La despărţire, insula Ada Kaleh merita un poem; ni s-a dăruit o ilustrată banală şi chinuită. (
Alexandru Racoviceanu, Cinema nr. 9, septembrie 1970)
