Children First (1970)

Opinia criticului
„Inundaţiile lunii mai i-au adus pe baricade şi pe reporterii cu aparatele de. filmat. Ei au realizat astfel timpul întâi emoţionant şi fierbinte, al unor filme-document. Timpul întâi sau prezenţa imaginii. Memoria peliculei a păstrat însă şi multe alte fapte. La fel de grăitoare, la fel de autentice. Faptele au invitat, şi era firesc să se întâmple aşa, la meditaţie. Evenimentul, întâmplările, chipurile surprinse în acele zile cumplite au cerut un al doilea timp cinematografic — cel a reflecţiei. Timpul al doilea sau prezenţa regizorului. Florica Holban, de pildă, a izbutit, pătrunzând în universul delicat al copilăriei, să găsească tonul potrivit, să-şi păstreze luciditatea. O luciditate necesară, aş spune eu, care face ca filmul să cuprindă dramele pe care le-au trăit cei mici şi nu melodramatizarea lor. Fiorul de adevăr al acestei copilării răscolite, fiorul de autentic din ochii celor care povestesc sau numai privesc în aparat se păstrează astfel nealterat. Florica Holban a ştiut ce să selecteze, când să pună un accent, unde să lase câteva puncte de suspensie. Comentariul Evei Sîrbu, apropiat şi cald, a ştiut să dea echilibru filmului, a ştiut să strecoare fără ostentaţie ideea primului zâmbet după furtună. Si aşa, poate, s-a făcut primul pas spre un nou timp cinematografic al evenimentelor din mai — timpul lui „a fost odată”.” (Alexandru Racoviceanu, Cinema nr. 9, septembrie 1970)