Opinia criticului
„Simfonia e, de fapt, un pastel. Chiar de la pregeneric filmul se definește ca atare: izvoare cristaline, cai pe culmi montane, un cioban coborând agale pe o gură de rai, mori tradiționale de lemn ș.a.m.d. Prin această introducere, autorii definesc trecutul locului unde astăzi se înalță hidrocentrala de la Rogojelu care va produce, singură, de trei ori mai multă energie electrică decât întreaga Românie din 1938. Ceea ce urmează reprezintă o netă schimbare de peisaj, dar în aceeași cursivitate a imaginilor. Autorii se dispensează de comentariu și montează, pe o partitură muzicală de mare echilibru, cadre care reușesc să rimeze cu cele precedente: uriașe mașini de escavat, ca niște dinozauri din «epoca de piatră», macarale care oficiază un ritual solemn la mare înălțime, lifturi în aer liber care urcă pe turle industriale fără sfârșit, și din nou macarale, și din nou lifturi, filmate prin transfocări repetate, înainte și înapoi sau din racursiuri de mare efect. Ca în orice pastel, succesiunea imaginilor pare liberă de o gradație dramaturgică prea severă. Ni se dezvăluie poezia intimă a unui peisaj nou, grandios, umanizat prin detalii gingașe: un trandafir din cabina macaragiului e filmat și re-filmat în compoziții studiate, o ulcică de lut din care muncitorii beau apă în pauză capătă și ea proporții simbolice, ș.a.m.d. Un lucru trebuie notat: operatorii exersați în modeste subiecte de jurnal s-au familiarizat într-atâta cu ambianțele industriale, încât reușesc să integreze mașinăriile și întregul arsenal tehnic în universul poeziei. Și, mai ales, ne-a făcut o mare plăcere surpriza de a descoperi într-un reputat reporter de actualități, lon Visu, un poet delicat, atent la detalii și stilist riguros. Doar subtitlurile imprimate din când în când pe imagine — «leșirea din carbonifer» sau «Re major la Rogojelu» — sunt, ca și titlul filmului, cam ermetice.” (
Val. S. Deleanu, Cinema nr. 10, octombrie 1974)
