Opinia criticului
Arhitecţii din Poiana este un film cu teză: arhitectura satelor noastre trebuie să înceapă să asculte cerinţele sistematizării, să folosească la maximum spaţiul de construcţie, etc. — şi iată, în acest sens, un bun şi străbun exemplu la Poiana Sibiului. Perfect. Păcat doar că textul rostit e ca mai toate comentariile din ultimul timp de la Studioul „Sahia” — cam meşteşugăresc şi citit de crainici calificaţi pentru radio-jurnale şi solemnităţi. Dar filmul îşi depăşeşte net condiţia declarată prin imagine şi regie, atunci când regizorul nu funcţionează drept textier. El ne oferă o colecţie impresionantă de cadre cu case ţărăneşti, de o exuberantă varietate arhitectonică şi coloristică (iată un interior à la Tuculescu, iată o uliţă cu albastrul marin al lui Marius Bunescu), îmbinată cu o neverosimilă fantezie a soluţiilor tehnice de adaptare a construcţiilor rurale la capriciile terenului (şi iată câte unghiulaţii inedite, într-o necunoscută cetate sudică a culorilor tari, zidită pe piatră). Regizorul păstrează o distanţă şi o răceală voită faţă de planşele admirabilei sale colecţii de imagini, dar bine face că nu scapă prilejul de a le anima la un moment dat, introducând câteva cadre cu localnici în costume autentic naţionale, purtate frumos, ca în zi de sărbătoare, dar nu ca la muzeu. Ilustrativ, filmul devine unitar prin gustul şi rigoarea alegerii imaginilor şi inedit prin temă. Câte asemenea universuri, apropiate dar necunoscute, îşi aşteaptă, la rându-le documentariştii. (
Valerian Sava, Cinema nr. 11, noiembrie 1970)
