The Fiery Triangle (1971)

Opinia criticului
„Al. Boiangiu şi-a propus — în continuarea filmului pe care-I dedicase cu o vreme în urmă Reşiţei (Prieteni de vatră veche) — să completeze investigarea mediului muncitoresc din acele locuri în care oamenii şi-au dat întâlnire cu oţelul. Boiangiu a investigat cu ajutorul oamenilor realitatea în continuă şi complexă mişcare, devenirea lumii de azi. În filmul dedicat Hunedoarei, doi oameni, doi activişti de partid îşi amintesc trecutul lor, trecutul cetăţii de foc. Comentariul lor firesc, sincer, cu ezitările, cu pauzele pe care le cere amintirea, reuşeste să refacă istoria unor locuri şi a unor oameni. Din când în când, peste cuvintele lor, apar imagini care recompun portretul locului. E un tip de anchetă cinematografică mai rar folosită şi un mod de a investiga specific documentarului. Boiangiu ştie să reţină în imaginile filmului său nu numai ritmurile muzicii, dar şi ritmurile vieţii de fiecare zi, ale existenţelor particulare.” (Călin Căliman, Cinema nr. 6, iunie 1971)
„Acest documentar al lui Boiangiu începe pe un ton mai descriptiv. Filmul e mai puţin viguros decât cel dedicat Hunedoarei. Totuşi, când scapă de partea coloristic−descriptivă de la început, Boiangiu simte pulsul industrial al Galaţiului. Şi asta tot prin om, mai exact printr-un inginer venit de câţiva ani la Combinatul Siderurgic. Tehnica este asemănătoare cu cea din filmul dedicat Hunedoarei: cuvint şi imagine; memorie şi fapte: năzuinţe şi înfăptuiri. Chiar dacă convorbirea cu inginerul care reface, prin viaţa sa şi a oamenilor din jur, portretul Combinatului Siderurgic, este mai puţin interesantă decât dialogul celor doi din filmul dedicat Hunedoarei, ea izbuteşte totuşi să surprindă fapte care dau dimensiunea noului.” (Alexandru Racoviceanu, Cinema nr. 6, iunie 1971)