Opinia criticului
„Mai sunt și alte subiecte noi și impresionante în recolta noastră anuală de scurt-metraje. Mă mulțumesc să mai semnalez unul singur căci este un caz privilegiat când subiectul fusese de o originalitate meritorie, dar tratarea lui, execuția, lăsa de dorit:
În pădurea cea stufoasă, de Titus Mesaroș. Era vorba de a prezenta mai mulți autori de „pictură naivă”, țărani, artiști autodidacți, lucrând fără nicio școală, ci doar din instinct. Au fost puși la o întrecere (de care ei nu aveau habar). Trebuiau să picteze ceva pe o temă dată, aceeași pentru toți. O temă care nu era o poveste, o „story”, ci un cântec. Tot naiv și el, tot popular. Fiecăruia din concurenți i se cânta zisul cântec. Și acum, iată cusurul. Acea melodie era executată de un tenor de gen bella voce, cu accente de Wagner la Opera din Bayreuth, în loc să fie cântată așa cum o cântă adevăratul ei cântăreț anonim, adică jovial, sfătos, hâtru. Dar iată cântecul: „În pădurea șe stufoasă,/ Șe stufoasă,/ Șe stufoasă,/ Veghe-o fată șî n-o lasă,/ Șî n-o lasă;/ Da!/ Vânătoriu veghie/ El o veghie/ Da, o veghie;/ La ie să răpăghie/ Să răpăghie cu amori;/ Da!/ Bună dzîua domnișoară,/ Domnișoară,/ Domnișoară,/ Fețișoară bălăioară,/ Bălăioară,/ Da!” — Și așa mai departe. Pe un ton mucalit, prinzător și isteț, iar nicidecum cu izbucniri de explozii vocale ca un solemn Radames în plină Aidă. Păcat. Neatenție. Căci se putea face și bine. (
D.I. Suchianu, Cinema nr. 2, februarie 1974)
„Fericita idee a alegerii unei teme comune, ilustrarea unei povești vânătorești, i-a sugerat autorului și o originală structură muzicală a peliculei, acompaniată de un cântec popular cu același subiect. Prospețimea liniilor și culorilor este accentuată de naivitatea fermecătoare a melodiei intitulată
În pădurea cea stufoasă.” (
Dana Duma, Almanah Cinema 1982)
