Opinia criticului
„Ceea ce ni se părea simptomatic în filmul
Dunărea, o legendă în formă de fluviu se confirmă: colaborarea documentariștilor cu literații a devenit mai frecventă. Deși adepții acestei colaborări nu sunt prea mulți, ne bucură că printre ei se află autorii filmelor celor mai reușite. De data aceasta, Mirel Ilieșiu a apelat la lon Frunzetti, ca autor al comentariului și bine ar fi fost dacă poetul și criticul de artă și-ar fi citit el însuși textul (despre crainicii profesioniști ai studioului, cu altă ocazie). Împreună cu operatorul Doru Segal, lon Frunzetti și Mirel Ilieșiu formează o echipă de mare forță, pornită în căutarea caselor noi, frumoase, de pe întreg cuprinsul țării. Și e uimitor cât de multe găsesc, înainte chiar de a ajunge pe litoral. Ceea ce primează în acest film este precizia (comentatorul apelează la cifre exacte: «Mai bine de jumătate din populația României locuiește în casă nouă») și rigoarea (filmul e împărțit în trei capitole: «La lucru», «Acasă», «În timpul liber», indicând locurile unde cetățeanul se întâlnește cu noua arhitectură). Întrucât cu verva plastică a cuplului Ilieșiu–Segal ne-am obișnuit demult, să consemnăm câteva formule ale plasticianului-literat care este lon Frunzetti: «casa — cochilie de melc a personalității», «teatrul — spațiul călătoriilor magice», «arhitectura e o sculptură uriașă care poate fi conspectată și pe dinlăuntru și pe dinafară», «prin arhitectură semnăm mesajul prezentului adresat viitorului».” (
Val. S. Deleanu, Cinema nr. 10, octombrie 1974)