La drum cu tata (2015)

Anca Miruna Lăzărescu despre film:
”Cel mai mult în această poveste mă preocupă incompatibilitatea dintre responsabilitate şi libertate. Ce este pe primul loc, familia sau libertatea? Mai bine spus: binele celorlalţi sau binele tău? Iar apoi: de câtă libertate trebuie să dispui ca individ pentru a alege libertatea? Cum pot să-mi susţin idealurile, să vreau să-mi păstrez integritatea fără ca aceste dorinţe să nu se afle într-o contradicţie puternică cu răspunderea mea pentru familie? Rebeliunea şi nonconformismul sunt ipostaze incomode care atrag după sine consecinţe serioase. Ce se întâmplă atunci când cineva nu îşi poate permite luxul acestor consecinţe pentru că trebuie, de exemplu, să-şi întreţină familia?
Acest film îmi dă şansa de a realiza o dramă și o comedie în același timp. Situaţiile în care ajung personajele sunt de multe ori absurde şi pline de ironie. În ciuda contextului istoric tragic şi a întâmplărilor dramatice, abordarea filmului este una optimistă, lipsită de încrâncenare. Românului îi stă în fire să spună o glumă când nici bine nu i s-au uscat lacrimile pe obraz. Mă interesează foarte mult abordările complexe, spre exemplu, să povesteşti o tragedie printr-o abordare bizară, absurdă şi plină de umor ; cred că în felul acesta poți atinge mai visceral publicul. Cele trei personaje sunt în fond niște oameni buni la suflet, autentici, pe care îi priveşti cu simpatie şi cu care empatizezi ușor. Au însă multiple slăbiciuni umane, care, de obicei, ies la iveală în momente foarte intime. Spectatorul are privilegiul să participe atât la călătoria efectivă a personajelor, cât şi la cea interioară.
Mi-am dorit să dinamitez mitul care învăluie anul fatidic 1968. Nu am vrut să declanşez un val de nostalgie nici faţă de Occident şi nici faţă de blocul estic. Autenticitatea este prioritară pentru mine. Intenţia a fost să prezint trecutul istoric ca pe o normalitate, în timp ce povestea este relatată, fără a acorda prea multă importanţă decorurilor istorice. Camera rămâne focusată întotdeauna pe protagonişti, surprinzând trăirile şi emoţiile lor. Stilul naturalist cu accent pe realism şi autenticitate se îmbină cu poezia unui roadmovie.
În cea mai mare partea filmarea a fost făcută cu ajutorul unei handcamera. Am ales să folosesc și câteva cadre fixe pentru a rupe ritmul. Aparatul de filmat nu se distanţează niciodată, rămâne implicat în acţiune şi se află întotdeauna în mişcare. Prim-planurile şi planurile-detaliu sunt utilizate în mod deliberat ca metodă stilistică cu scopul de a crea un fel de senzualitate a imaginii. Această abordare permite spectatorului să întemeieze o relaţie intimă cu personajele. Imaginile au un aspect dur şi neşlefuit. Imperfecţiunea aduce cu sine un bagaj poetic imens, pe care mi-am dorit să-l materializez în această poveste.”