Toto, Didi și Anton (1975)

Opinia criticului
„Spre deosebire de serialele Coco și Roco și Pic și Poc, care își perpetuează din ce în ce mai anemic existența în producția studioului de specialitate, filmul lui Horia Ștefănescu dispune de trei personaje: un cățel, o păsărică și un motan. Care cum se numește — Toto sau Didi sau Anton — nu reținem, dar trebuie să observăm că cele trei personaje luate câte două oferă mai mult dinamism acțiunii, se schițează și o intrigă: motanul vrea să devore păsărica sub formă de sandviș, dar cățelul e și el pe acolo, salvator. Clasice urmăriri disneyene, fără gaguri de aceeași calitate sau fără gaguri deloc, folosindu-se drept compensație chicotelile neîntrerupte din banda sonoră. În acest pustiu al lipsei de umor și de inventivitate, în care meseriile de scenarist și de gagman nu s-au descoperit încă, ne călăuzește doar fata morgana unor calități plastice: un desen mai liber, fizionomii expresive: cățelul este mucalit, păsărica ingenuă, motanul pasional, dar dispus să devină vegetarian.” (Val.S. Deleanu, Cinema nr. 8, august 1975)