Opinia criticului
lată un alt film de Titus Mesaroş, acesta fără teză, dar, mi se pare, şi fără nimic altceva. Este uimitor cum reuşeşte regizorul să-şi execute pe rând propriile idei, anulându-le. Aşa cum porneşte fiecare secvenţă, filmul pare a fi fost sortit să fie un cuminte şi nostim şi util ciné-vérité despre defecţiunile de fabricaţie ale unor produse (de la turismele Dacia la aspiratorul Record). Pentru ca, treptat, îndulcind, edulcorând şi de fapt scuzând critica, până la sfârşit, fiecare secvenţă să se metamorfozeze complet în pliant de reclamă, făţişă şi rituoasă, pentru produsul în cauză, neprihănit. Din această combinaţie de genuri şi adrese, o dublă performanţă metodologică: un ciné-vérité care se autocontestă cu anticipaţie. Deci, cine fuge după doi iepuri... (
Valerian Sava, Cinema nr. 11, noiembrie 1970)