Opinia criticului
„Pretextul realizării este enunțat de la bun început: „La 2 septembrie 1962 s-au împlinit 50 de ani de la apariția pe ecrane a primului film românesc jucat” (aici, completarea „care s-a păstrat” ar fi fost necesară, deoarece
Amor fatal, astăzi pierdut, precedase cu un an
Independența României). Antologia se deschide cu secvențe din
Răsună valea (1950), „primul film artistic românesc turnat în epoca nouă”, pentru ca imediat să intre în scenă prezentatorul şi naratorul Radu Beligan, şi se închide cu
O noapte furtunoasă (1942), unul dintre ultimele filme ale „epocii vechi”. Radu Beligan interpretează roluri importante în ambele pelicule menționate, dar ce discrepanță există între Rică Venturiano, al lui I.L. Caragiale şi Jean Georgescu, şi „Niky brigadierul” (Goguleanu, pe numele său), al lui Mircea Ştefănescu şi
Paul Călinescu... Din păcate, comentariul filmului plăteşte un greu tribut discursului oficial, marcat de marxismul dialectic, al epocii. Acest tribut este evident, de exemplu, în finalul triumfalist-imperativ: „Cineaştii au datoria de onoare să scrie noua istorie a filmului, pe măsura marilor înfăptuiri ale poporului nostru, constructor al unei vieți noi, al unei culturi noi – cultura socialistă”.
Lanterna cu amintiri rămâne interesant prin secvențele de arhivă (inclusiv din filme documentare, în prima parte) şi prin ocazionale observații caustice – de pildă, naratorul comentează astfel o palpitantă, dar scurtă scenă de urmărire pe cai decupată din
Haiducii (Horia Igiroşanu, 1929): „Nu vă lăsați cuprinşi de regretul că nu puteți urmări mai mult din acest film. Ați văzut tot ce era mai bun”.” (
Mihai Fulger, Film nr. 1/ 2014)
