În pădurea lui Ion (1970)

Opinia criticului
"Impasurile filmului de animaţie se dovedesc a fi mai totdeauna impasurile formaţiei sale plastice. De cele mai multe ori, lipsind marii inventatori de forme şi marii creatori de stiluri, cinematograful animat adaptează, deci consumă cuminte, alte surse, pre-existente. De unde şi tentaţia fabulaţiei pe marginea unei picturi sau a unui desen.
Acest preambul încearcă să explice de ce filmul lui Adrian Petringenaru, În pădurea lui lon, îşi câştigă locul fruntaş în producţia curentă a animaţiei. Pentru că el nu-şi propune să ne devore prin subtilităţi moralizatoare, reluând cu haz o mică istorioară folclorică. Sigur că, obişnuiţi cu desene rudimentare, într-un desuet şi — vai — chinuit stil caricatural, plastica acestui film, datorată Carolinei lacob, ea însăşi în pictura sa înclinată către fantast şi fabulaţie, surprinde prin insolit. Adrian Petringenaru şi Carolina lacob au văzut în icoanele româneşti pe sticlă o sursă posibilă de semne, forme şi chiar dacă unele personaje sunt inventate după o logică mai mult personală şi utilitară decât existentă pe icoanele de sticlă, experimentul justifică efortul. Povestirea orală citită de crainic — procedeu insolit într-un gen care rămâne totuşi în întregime vizual — nu numai că nu creează pleonasme, dar atenuează chiar, prin continuitate, evidentele slăbiciuni de ritm. Mai ciudată e alegerea muzicii, cu intonaţii estradistice, într-un film care dă de multe ori o probă de gust şi echilibru." (lulian Mereuţă, Cinema nr. 10, octombrie 1970)