Hello, Dopy! (1971)

Opinia criticului
"Desigur că suntem sfioşi în faţa orgoliului desenului animat de a ne transmite clar şi apăsat opinia sa despre marile probleme ale omenirii. Sigur că suntem sfioşi, nici nu mai încape în discuţie. Dar asta nu ne împiedică să vedem dacă ştie s-o facă. Aşa că de multe ori — mărturisesc ca pe un viciu — îmi repovestesc pentru uz strict personal povestirea prin care — mă rog — înghiţim pilula binefăcătoare. Nu e un calambur,deşi filmul Hello Dopy se ocupă de dopping şi efectele sale nocive. Un broscoi ghitarist — se putea altfel — cădea «in love» — cuvântul mi-a venit singur pe buze — cu o foarte cochetă broască. Atât de cochetă şi după aceea atât de perversă încât bietul broscoi, într-un acces de efuziune muzicală şi sentimentală, se prăbuşeşte cu tot, cu ghitară. Ea îi întoarce dispreţuitoare capul şi se îndrăgosteşte brusc de un vânjos iepure ciclist. Şi atunci apare salvatoare mâna neagră, şi la figurat dar şi la propriu, care-i dă broscoiului nenorocit pilula fermecată. Astfel întărit, broscoiul câştigă detaşat cursa şi în acelaşi timp pe perversa cochetă. Dar vai, încă o dată broscoiul cade leşinat pe podiumul de onoare şi micuţa, atât de înşelată în speranţele ei, se îndreaptă către un taur. Broscoiu — din nou către mâna cea neagrâ. Pastile, injecţii, injecţii pastile, până când broscoiul, umflându-se în muşchi, îl face pe bietul taur să se simtă ridicol. Din nou broasca... Dar de data aceasta drogul neiertător n-a iertat. Şi iată-I pe broscoi crapând definitiv. Cine e de vină? Desigur broscoiul. Dar bietul om e de înţeles: ce altceva ar fi putut el să facă în faţa gusturilor bizare aIe cochetei sale iubite. Întrebare: în cele din urmă broasca rămâne cu taurul?" (Iulian Mereuţă, Cinema nr. 6, iunie 1971)