Găteala capului (1967)

Opinia criticului
"Minuni de zale – Paula Popescu-Doreanu a câştigat, pe merit, un premiu anul trecut la Mamaia, pentru O vânătoare neobişnuită. Uimiseră şi încântaseră atunci o intuiţie excelentă de documentarist în alegerea subiectului şi ideea de a folosi — în exclusivitate — priza de sunet directă. Şi în Găteala capului, ceea ce surprinde este tot mirajul insolitului, al faptului bizar, aproape inimaginabiI, pe care regizoarea a ştiut să-I descopere şi să-I transmită. Acea „coafură a miresei” din Cămîrzan (de fapt, „coafură” este aici cel mai impropriu termen posibil), rodul a 12 ceasuri de oboseală a celor mai bătrâne femei din sat, coafură pentru care părul a fost împletit la nesfârşit până la a ajunge să semene cu o piele de şarpe sau cu un coif de zale, ţine mai mult de basm, de invenţie onirică, decât de realitatea rurală cea de toate zilele. Frumoasă este, în acest film despre podoabe, ideea — accentuată persuasiv — după care femeile măritate acceptă de la sine renunţarea la frumuseţe. Dar şi acesta este un gând de pe alte tărâmuri... Am regretat în schimb începutul cu totul stereotip — cu buciume şi plaiuri line — cu care au debutat prea multe documentare „folclorice” în ultimul timp. Şi portretele care elogiază, în cele mai multe cazuri, nişte tipuri de frumuseţe destul de îndoielnică." (Dinu Kivu, Cinema nr. 11, noiembrie 1967)