Opinia criticului : Eu sunt Adam —
un film pentru iniţiaţi
O spectatoare de origine română, emoţionată până la lacrimi, a putut să mă edifice: „Acest film — spune dna. Tinca Anghel — este o magistrală sinteză a întregii opere atât de colosale a scriitorului eseist Mircea Eliade, istoric al religiilor şi analist al miturilor. Aproape toate temele şi simbolurile se regăsesc: bordelul, ţiganii, identitatea, întrebările nietzscheene (Cine sunt? Cine m-a creat? Unde mă îndrept?), textele-mărturie, Revoluţia, moartea. E însuşi Hamlet şi fantoma tatălui.”
Semnificaţia: Omul, Adam, El, fantoma lui Dumnezeu, pe care Regimul totalitar românesc l-a declarat mort.
Eroul titular (
Ştefan lordache) e un muzician, profesor de violoncel, interogat şi torturat de anchetatorii miliţiei, în anii '50.
Puţin importă întrebările care-i sunt puse şi istoriile abracadabrante pe care el le spune în chip de răspuns. Grila de lectură propusă de dna. Anghel trece prin ideea de opresiune exercitată de regim asupra intelectualilor în general şi a artiştilor în special.
De ce artiştii? „Pentru că — spune ea — prin actul de creaţie se substituie lui Dumnezeu, cel pe care regimul l-a ucis.”
În consecinţă, filmul
Eu sunt Adam se adresează unui public restrâns şi avertizat, capabil să aprecieze opera scriitorului Mircea Eliade şi stilul eclatant al cineastului Piţa (autor a peste douăzeci de filme printre care
Pepe şi Fifi, prezentat în competiţie în 1994 la Montreal).
Pentru neiniţiaţi, filmul riscă să nu-şi dezvăluie misterul. Or, în general, se ştie, un film bun n-are nevoie de explicaţii. (
Huguette Roberge, La Presse, 28 octombrie 1996)