Trivia
Opinia criticului
„Fireşte, nu există reţete şi un text scris voit sensibil, bogat în figuri de stil şi îmbibat de lirism poate fi la fel de greu de mestecat ca şi unul scorţos, uscat şi insipid în exactitatea lui instructivă. Prea căutate, cuvintele, imaginile Iiterare deranjează pe cele filmate şi, în ultimă instanţă, deranjează urechea publicului. Dintr-o beţie a vorbelor „frumoase”, într-un documentar de anul trecut, Ţara Haţegului ajungea „paralaxă la soare”, unde „gestul împrumută laconismul şi verva naturii” ş.a.m.d. Supralicitarea efectului (pe orice plan: imagistic, verbal) riscă să-l anuleze. De aceea tot mai mult se optează pentru simplitate şi concizie, pentru un text ce îşi comunică sensurile poetice în corelaţie intimă cu imaginile filmate. Aşa este comentariul lui Gh. Tomozei la filmul Dacă treci râul Selenii, de Paul Orza, care-şi dovedeşte calităţile emoţionale numai raportat la imagini, configurând împreună metafore, nebănuite dintr-o lectură sau dintr-o vizionare separată a peliculei.
Unde vei găsi cuvântul... Uneori se găseşte cuvântul adecvat imaginii… Se întâmplă să fie necesar să spui doar lucrurilor, locurilor, oamenilor pe nume. Tomozei a înţeles această necesitate şi peste imaginea locurilor copilăriei lui Eminescu a presărat numele lor sunând ca o muzică vrăjită. Dealurilor şi cătunelor le-a spus cum le cheamă, după cum pâinii i-a spus pâine, ţărânii — ţărână... O singură dată, într-o pădure, copacii au fost numiţi „Matei... Raluca... Mihai” şi metafora se ivea nu întru totul motivată, dar impresionantă. În schimb, pe alocuri n-am mai înţeles de ce comentatorul a vrut să-şi „poetizeze” frazele, să le îmbrace de ocazie, într-o haină „poetizantă”. Suntem convinşi că „zăpezile ipoteştene” ne-ar fi emoţionat chiar dacă n-am fi ştiut că ele sunt „pulberea stelelor” din care avea să ţâşnească Eminescu-Hyperion... Sub ochii noştri, numele şi cuvintele (cunoscute din opera poetului, din manuale şi monografii) îşi găseau imaginile (diafane, fragile, parcă ireale, parcă durate şi de închipuirea noastră). Sursa emoţiei era activă şi nu trebuia tulburată." (Ion Cazaban, Cinema nr. 9, septembrie 1967)
