Cea mai fericită fată din lume (2008)

"Prin 2005 i-am povestit prietenului meu Andrei Butică, împreună cu care pregăteam un scurtmetraj, o întâmplare de la una dintre primele mele filmări de regizor "profesionist". Trebuia să filmez un testimonial în care o adolescentă din provincie urma să relateze cum a trimis trei etichete de suc la o promoţie publicitară şi cum, în urma tragerii la sorţi, a câstigat o maşină. Fata aia nu era deloc bucuroasă, din contra, era într-o stare mizerabilă pentru că părinţii hotarâseră că ea trebuie să vândă maşina, astfel încât ei să poată plăti nişte datorii. Andrei a spus că i se pare o idee bună pentru un film. Încurajat de părerea lui, am scris împreună cu Augustina Stanciu o variantă de vreo 30 de pagini. Nu prea funcţiona, povestea era cam grabită, asa că, încet-încet, l-am transformat într-un scenariu mai lung. La drept vorbind, nu mi-a fost niciodată prea clar despre ce este acest film. Mi s-a părut iniţial că e despre foarte multe lucruri. Despre cum se raportează oamenii la ideea de bine. Despre compromisuri şi despre minciună. Despre cum limbajul filmului poate fi folosit pentru a minţi. Despre ce înseamnă să fii un adolescent speriat şi să nu ai curajul să te opui până la capăt parinţilor tăi. Despre cum e să fii părinte şi să trebuiască să profiţi de propriul copil pentru a-ţi îndeplini planurile de viaţă. Despre negociere. Despre fericire, tristeţe şi consum. Despre capitalism. Despre cum se înserează în Piaţa Universităţii, vara. Găsisem şi un proverb românesc absolut oribil care rezuma ceva din filozofia filmului: "Frate, frate, dar brânza-i pe bani". Văzând filmul încheiat, nu ştiu câte dintre lucrurile de mai sus au rămas. Nu ştiu dacă filmul e bun sau prost. Nu am nici pregătirea, nici distanţa necesară pentru a-mi da seama. Şi nici nu e treaba mea, din fericire. Sper doar că cine va vedea filmul va gasi în el ceva care să aibă sens şi care să-l emoţioneze."