Date de producție
Credit de dezvoltare, de 10.000 de lei, de la Centrul Naţional al Cinematografiei, în sesiunea de finanţare iulie-august 2007.
Subiect
Așa cum spune și titlul, documentaristul și-a propus să-i surprindă pe câțiva dintre participanții la traficul “apocaliptic” din București în cea mai neagră activitate de peste zi, șofatul. Apocalipsa după șoferi oferă o incursiune de 52 de minute în culisele traficului din București, privit din perspectiva a cinci șoferi, pe care Alexandru Solomon i-a însoțit prin oraș, pe drumurile lor zilnice.
Astfel, domnul Damian, care conduce de 10 ani o Dacie 1300, a avut o fiică, Bianca, ce a murit într-un accident de mașină, la 27 de ani. Karcsi, paralizat de la mijloc în jos tot în urma unui accident, modifică mașini pentru persoanele cu handicap locomotor. Mihai e polițist de București de 17 ani și a prins toata „evoluția” traficului post ’89. Genti livrează comenzi de la 11 dimineața la 12 noaptea și conduce, în medie, cam 150 km pe zi.
În fine, Gina, peruancă și mamă a trei copii, consideră că traficul din București e un haos. Filmați numai în mașina și-ntotdeauna în trafic, cei cinci protagoniști ai documentarului vor împărtăși câte ceva din ce înseamnă viața de șofer în Bucureștiul anului de grație 2008.
Trivia
- Filmul este dedicat memoriei regizorului Cristian Nemescu şi sunetistului Andrei Toncu, care şi-au pierdut viaţa într-un accident de maşină, în august 2006.
- Selectat la Sofia IFF 2009, Thessaloniki Documentary IFF 2009, GoEast Festival / Wiesbaden, Germania, London International Documentary Festival 2009, Astra IFF 2009, East Silver Market, Jihlava, Republica Cehia.
Alexandru Solomon despre film:
”Am ales 5 oameni pe care i-am însoţit în oraş, pe drumurile lor zilnice. Din mai până în octombrie 2008, am circulat cu ei, aşezat pe locul mortului, şi i-am ascultat. Sunt oameni obişnuiţi:
- un delivery boy originar din Vaslui, care de 2 ani conduce câte 14 ore pe zi în capitală şi bate cam 150 de kilometri zilnic
- un bărbat pe jumătate paralizat care nu numai că şofează, dar îi ajută şi pe alţii ca el să se poată folosi de un automobil;
- o femeie născută în Peru, crescută într-un oraş cu un trafic la fel de infernal ca cel de la noi, mamă a trei băieţi pe care îi duce la şcoală în Bucureşti;
- un tată care şi-a pierdut fiica într-un accident de circulaţie şi care speră că, într-o bună zi, justiţia română va face ceea ce trebuie să facă;
- un poliţist care a mâncat bătaie de la miliţie înainte de ’89 şi care lucrează de 17 ani în trafic.
Felul în care îşi împart ei strada, ca să îşi vadă de drumul lor, e o metaforă pentru felul în care funcţionează societatea noastră. Pe stradă, ca şi la tribunal, câştigă cel mai agresiv, de multe ori cel mai bogat.”
