Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



România: Patru patrii (2015)


53 min. - Documentar - AG - 15.02.2016


Synopsis: Patru scriitori din patru generații diferite - Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu și Florin Lăzărescu; doar o singură țară. Filmul descrie experiențele lor de viață și desenează astfel un cvadruplu portret al României: tânără în raport cu alte țări, dezamăgită de imaginea sa peste hotare, deprimată sau exaltată de istoria sa recentă, mereu iritată de poziția ei periferică în Europa. Și totuși plină de umor.

Director: Alexandru Solomon

Writer: Alexandru Solomon

Stars: Norman Manea, Gabriela Adameșteanu, Mircea Cărtărescu, Florin Lăzărescu


Galerie foto


Galerie video



Distribuție

România: Patru patrii (2015) Norman Manea
România: Patru patrii (2015) Gabriela Adameșteanu
România: Patru patrii (2015) Florin Lăzărescu
Vezi tot genericul

Producători

Les Films d’Ici 2
ARTE France 
Hi Film Productions
în coproducție cu TVR – Societatea Română de Televiziune,
cu sprijinul Centre National de la Cinématographie et de l’image animée (Franța)
și sprijinul financiar Dr. Oetker, METRO Cash&Carry Romania, COVALACT, FIAT prin Auto Italia, savana, BILKA, Farmaciile DONA

Festivaluri

Subiect

Pentru Norman Manea, România înseamnă și experiența exilului : deportat în Transnistria la 5 ani, s-a strămutat la New York la vârsta de 50 de ani. Și-a luat însă cu el limba română – „cum își duce melcul cochilia”.
După 13 ani de gazetărie politică și acțiune civică, Gabriela Adameșteanu s-a întors la literatură și continuă să descrie „diminețile pierdute” ale României.
Pentru Mircea Cărtărescu „să fii român înseamnă să fii păstor al ruinelor”.
Cel mai tânăr dintre cei patru, Florin Lăzărescu, se împarte între organizarea unui festival literar, fotografie și scris. În urmă cu douăzeci de ani un prieten i-a prezis că „România va fi o țară civilizată când vei vedea pe stradă mașini decapotabile. Cu toate acestea – observă Lăzărescu – decapotabilele au apărut, dar civilizația se lasă așteptată˝.
Patru geografii subiective se suprapun și alcătuiesc o hartă complexă și surprinzătoare a unei țări care încă își mai caută locul în lume.
România: patru patrii face parte din colecția de filme „Europa scriitorilor”, produsă de canal Arte. Cele 16 documentare interoghează scriitori din tot atâtea țări și vorbesc despre criza europeană, literatură și identități naționale. Țările portretizate sunt Belgia, Portugalia, Islanda, Austria, Marea Britanie, Suedia, Irlanda, Turcia, Germania, Grecia, Italia, Danemarca, Ungaria, Spania, Franța și România.

Replici

Florin Lăzărescu: "Am momente când spun ţara pe care o iubesc. Am momente când spun ţara pe care o urăsc"
Mircea Cărtărescu: "Ce soartă ciudată mi s-a dat şi mie. M-am maturizat printre ruine. Am iubit printre ruine. Uneori cred că a fi român înseamnă să fii păstor al ruinelor, arhitect al ruinelor, amant al ruinelor"
Norman Manea: "Combinaţia socialistă dintre bordel, circ şi închisoare"
Mircea Cărtărescu: "Comunismul era o lume abisală, o lume creată artificial, lumea mitei cotidiene"

 

Articole / Cronici / Interviuri