„Un caleidoscop satiric, alcătuit din mai multe povestiri, care alcătuiesc o imagine comică și chiar grotescă uneori a imposturii, a incompetenței, a afacerismului, a lichelismului, într-un cuvânt, o imagine satirică a unei lumi mici, lăturalnice, izolate în margine de lege și de omenie.” (Cinema nr. 9, septembrie 1973)" /> Aarc.ro - We Do Not Film Just for Fun (1974)

Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



We Do Not Film Just for Fun (1974)

We Do Not Film Just for Fun


86 min. - Comedie - AG - 24.03.1975


Synopsis:

„Un caleidoscop satiric, alcătuit din mai multe povestiri, care alcătuiesc o imagine comică și chiar grotescă uneori a imposturii, a incompetenței, a afacerismului, a lichelismului, într-un cuvânt, o imagine satirică a unei lumi mici, lăturalnice, izolate în margine de lege și de omenie.” (Cinema nr. 9, septembrie 1973)

Director: Iulian Mihu

Writer: Paul Everac

Stars: Toma Caragiu, Gheorghe Dinică, Jean Georgescu


Galerie foto




Distribuție

Toma Caragiu Berbecaru
Gheorghe Dinică Apostu
Jean Georgescu Regizorul
Vezi tot genericul

Producători

Casa de Filme Unu

Date de producție

Filmări în vara anului 1973 în staţiuni de pe litoralul Mării Negre. Cheltuieli de producţie 3.688.000 lei.
Ecran normal, peliculă Eastman color 2342 m.

Distribuitori

Româniafilm

Festivaluri

Trivia

  • Titlul scenariului literar: "Castele de nisip".
  • Pe generic, scenariul figurează a fi o "creaţie colectivă a echipei de filmare".
Opinia criticului
Regizorul (interpretat de Jean Georgescu, cineastul tras pe linie moartă în anii ’70, aici în ultimul său rol) este trimis să facă o comedie pe litoral de către şeful casei de film (Gheorghe Dinică), ale cărui opțiuni artistice ferme sunt, de fapt, motivate financiar: „Pentru rolurile secundare să luați neprofesionişti: aduc un aer de autenticitate. Mai ales dacă îi îndrumează maestrul...”. Iar blazatul „maestru”, deşi opinează că miza filmului este prea mică (de altfel, nici actorul principal, Toma Caragiu, nu e prea încântat de scenariu, care duce lipsă de „elemente pozitive”), se conformează, sperând probabil că va primi ulterior şi un proiect mai atractiv, ba chiar le oferă roluri secundare directorului de producție (disperat să nu-şi depăşească devizul aprobat) şi secretarei de platou. „Visul meu e să fac un film cu un singur personaj”, se confesează Regizorul torturat de hachițele echipei sale, la fel ca personajul lui François Truffaut din Noaptea americană. Odată ce începe filmarea, satirizarea moravurilor cineaştilor este dublată de satirizarea şnapanilor estivali din filmul-în-film. Fauna interlopă de pe litoral este dominată de „rechinul” Berbecaru (intrepretat de Toma Caragiu, care devine şi comentator din off al propriului personaj şi al celorlalte), coruptul responsabil de restaurant, care, în spiritul moralei comuniste, nu va scăpa nici el nedepepsit. Totuşi, în pofida textului deseori savuros al lui Teodor Mazilu, comedia satirică seamănă cam mult cu o „şuşă” de genul postdecembristelor Miss Litoral (1991), A doua cădere a Constantinopolului (1994) şi Sexi Harem Ada Kaleh (2001), ale lui Mircea Mureşan… Se pare că scenariul inițial al lui Paul Everac (intitulat „Castele de nisip", la fel ca şi filmul-în-film) a fost considerat prea lejer de către Iulian Mihu, care a decis să introducă în film şi un cadru metacinematografic, ducând la un conflict public cu scenaristul (al cărui nume nici nu apare pe generic). Dacă la data premierei comentariile au fost preponderent negative (culminând cu cel al producătorului Dumitru Fernoagă, pentru care Nu filmăm să ne-amuzăm „este probabil cel mai prost film produs de «scumpa noastră cinematografie»”), după un deceniu Valentin Silvestru vedea în filmul lui Iulian Mihu „o comedie originală, cu o soartă ingrată”, dat fiind că „umorul său, despovărat de şabloane, este eficient şi săgețile îşi ating mai toate ținta.” Adevărul e de găsit undeva la mijloc. (Mihai Fulger, FILM 1/ 2014)