Livenii lui Enescu (1958)

Textul integral al comentariului alcătuit din scrierile lui George Enescu:
„Plaiurile mele moldovenești, cu lanuri de porumb și orz... Satul meu semănă aidoma cu multe altele... Era pe vremea când muzica începea să mijeasca în jurul meu... Mă ascundeam în livadă și-l ascultam pe bătranul grădinar cum cânta din fluier... Satul... a rămas de-a lungul tuturor timpurilor și vitregiilor un izvor nesecat de creație pură și originală. Locuiam într-o căsută scundă cu o tindă de lemn vopsit unde se puneau la uscat funii de ceapă. 
Stăteam laolalta cu mama și cu tata și trăiam într-un fel de dulce vis luminos... Într- zi l-am chemat pe tata și i-am cântat celebrul vals al lui Ivanovici: "Valurile Dunării"... Tata a fost emoționat și mi-a spus cu voce gravă și duioasă: "Ai sa te faci muzicant"... Indată ce am avut un pian am inceput să compun... Împlinisem vârsta de cinci ani când am scris acest vals...
Livenii si Cracadia aparțin amintirilor mele... Regăsesc în cele mai indepărtate amintiri ale copilariei, dorința de a fi compozitor... și numai compozitor. Eram sensibil la culorile și farmecul naturii. Adeseori desenam tot ce mă inconjura...
Încă din copilarie am cunoscut evadarea în miraculos prin mijlocirea sunetelor... Nopțile noastre scânteietoare...
Oricât de departe mi-aș purta gândul spre copilarie... El se împletește cu muzica....
Țăranul român poartă muzica in el, și in singuratatea munților și câmpiilor, ea este tovarășa lui.
Ca să-mi îndeplinesc menirea de crainic al artei românești, căreia i-am închinat toate slabele mele puteri, mă voi strădui prin muzica mea să fac să plângă pietrele... mă voi strădui sa îmblânzesc sufletele... Țara o port cu mine... o port în mine...
Pentru a merge din satul meu natal în marele oraș unde îmi închei drumul, am străbătut o cale colbuită, străjuita de copaci ce se duc... ce se duc la nesfârșit. Această cale a fost fără îndoială lungă... ce scurtă mi-a părut... Mă gândesc tot timpul la țară. Sunt cu tot sufletul alături de poporul nostru.
Omul... omul e mai puternic decât destinul... Valurile se pierd în depărtare... și nu mai rămâne decât o întindere lucie... care oglindeste cerul... cerul meu... muzica. Muzica a fost adevărul meu.”