Dunărea, o legendă în formă de fluviu (1974)

Opinia criticului
„O realitate nouă în filmul nostru documentar: colaborarea frecventă dintre publiciștii imaginii și cei ai cuvântului. După România, azi de Octav loniță și lon Visu, cu comentariul lui Paul Anghel, o nouă simbioză fericită: Mirel Ilieșiu, un virtuoz al imaginii și al montajului audio se întâlnește cu un frenetic al metaforei și al comentariului literar care este loan Grigorescu. Rezultatul — un film de mare performanță. Paradoxal, acest reportaj despre o realitate spectaculoasă este tandru, fără a fi desuet, este exuberant, fără a păcătui prin gratuitate. Imaginile filmate din elicopter, transfocatoarele continue, racursiurile, imaginile irizate și toată cohorta de efecte — aparent excesive — sunt totuși funcționale, până la a ne da plăcuta amețeală a unui călător cu barca pe valurile fluviului. Comentatorul, care e și crainic, știe să racordeze semnificații de interes actual, să ridice sugestiile imaginii la nivel de simbol: podurile succesive peste Dunăre devin un leit-motiv al unității ținuturilor românești. Cât despre imaginile lui Doru Segal din final, la întâlnirea Dunării cu marea, ele țin de domeniul sublimului și al miracolului credibil. Unele repetări, în stil de jurnal, la trecerea în revistă a unităților productive de pe țărmurile fluviului, sunt totuși de prisos, din momentul când demonstrarea semnificației și multitudinii lor fusese deja făcută.” (Val. S. Deleanu, Cinema nr. 9, septembrie 1974)