Production info
Filmări 25.05.–17.10.1971 la aeroportul Băneasa, Buftea, Sighișoara și Cluj. Cheltuieli de producție 2.230.000 lei.
Ecran normal, color, 2650 m.
Trivia
- Titluri de lucru: "Orele zborului", "Dincolo de ploaie"
- Debutul regizorului Timotei Ursu
Emil Hossu despre film
Unele roluri le primeşti cu un soi ciudat de bucurie fiindcă pe lângă ea se strecoară, mai totdeauna, şi puţină teamă născută dintr-un sentiment, mai mare sau mai mic, care obişnuit se numeşte responsabilitate.
Şi atunci când, în mare măsură, depinde de tine realizarea unui personaj ce trebuie să poarte în el o generaţie, care este chiar a ta, şi trebuie prin el s-o întruchipezi cu tot ce e bun şi rău, cu tot ce înseamnă dăruire şi nechibzuinţă, înţelegeri grave şi superficialitate, atunci vrei cu tot dinadinsul să izbuteşti.
Paul Bentu, eroul meu, în mare parte rudă bună cu toţi furioşii şi nemulţumiţii, trăieşte mereu cu sentimentul unei existenţe pasagere ca replică la o aparentă imposibilitate de împlinire profesională.
Dar el nu mimează doar nişte gânduri ci realmente este frământat de ele; Bentu e un îndrăgostit de meseria sa zborul — şi permanent caută ceva, poate împlinirea profesională, poate dragostea, poate prietenia, poate, toate la un loc.
Orgolios, încăpăţânat, uşor inconştient şi dovedindu-se, în reacţiile sale adesea necontrolate, mai degrabă copilăros decât egoist, are nevoie de confruntarea cu dramatica primăvară a anului 1970, de un şoc brutal, pentru a cunoaşte realele dimensiuni şi valori. (Pliant de prezentare film)
Liviu Ciulei despre film
Un film contemporan, realist, presupune condensarea pe ecran a unor imagini ale vieţii nu numai reconoscibile, dar şi esenţializate.
Universul limitat de marginile ecranului este populat de personaje, adică de figuri care în timpul scurt al apariţiei lor trebuie să condenseze, în aspect fizic şi comportare, esenţa lor socială, caracteriologică, temperamentală, etc. Aceste două condiţii principale mi se pare c-au fost împlinite în realizarea filmului Decolarea, că au fost îmbrăcate într-o haină cinematografică a cărei alegere demonstrează certitudine şi gust şi creează unitatea de stil care leagă într-un tot regia, imaginea, sunetul, montajul.
Mi se pare că modalitatea cinematografică povesteşte cu claritate şi sobrietate modernă acţiunea, aparent simplă, şi o reliefează pe fundalul atâtor întâmplări din ţara noastră.
Evitarea patosului şi a comentariului asupra faptelor ne-a dat nouă, actorilor, posibilitatea de a prezenta oameni oarecari, aşa cum sunt atâţia din patria noastră, oameni ce pot fi eroii nu ai unui moment caracteristic de film ci de viaţă. (Pliant de prezentare film)
Timotei Ursu despre film
Sper că am reuşit să spun prin imagini câte ceva despre aviatori, aceşti oameni care-şi trăiesc mare parte din viaţă «dincolo de ploaie», în înaltul cerului. Ultimul cuvânt însă nu-mi aparţine mie, ci echipei cu care am lucrat, producătorilor, publicului. (Cinema nr. 11, noiembrie 1971)