Horea Lapteș
- Director de fotografie, regizor
- Born: in
Absolvent al IATC (UNATC) - Imagine de film. Trăiește și lucrează în Franța.
Trivia
Horea Lapteș despre
Filmul fără nume:
”Totul a început prin toamna anului 1979, cînd am aflat că Lucian Pintilie pregătește un film după D’ale carnavalului. Bunica mea maternă era prietenă din copilărie cu Clotilde Attas Bertola (mama actriței Clody Bertola). La sora acesteia, Fortunata, aveau loc întîlniri săptămînale, între cucoane, unde se bea ceai şi se juca bridge. Cîteodată o însoțeam pe bunica, curios să aud povestirile doamnelor. Uneori, venea și Clody cu soțul – Lucian Pintilie, care aducea biscuiți și ciocolată de la Paris. Acolo l-am întîlnit prima oară pe Pintilie. Eram copil. Aflînd de film, am implorat-o pe bunica să mă ajute să fac rost de scenariu, ca să-l citesc. Peste cîteva zile îmi zice să mă duc undeva în Bucureștii Noi, unde se afla sediul producției. Acolo sînt întâmpinat de Pintilie, care o roagă pe Mariana Petculescu, regizor secund, să-mi dea scenariul. Ea îmi întinde un exemplar și atunci îl văd făcînd ochii mari și zicîndu-i: „Nu pe ăsta! Ăla cu roşu!“ Atunci am înțeles că exista o variantă „oficială“ și una adevărată. Am luat scenariul și dus am fost. Fascinat, impresionat, am stat pe gînduri și mi-am zis că nu pot rata ocazia asta, să-l văd filmînd. Mai mult: cum ar fi să-l filmez filmînd? Fără să știu de unde și cum să apuc „subiectul“, m-am dus să înapoiez scenariul (nu fără a-i face o copie) şi să discut cu Pintilie ideea care-mi trecuse prin cap. Acolo, surpriză: Mariana Petculescu îmi spune înduioșată că a plecat la Paris să pună în scenă un spectacol și că se întoarce peste vreo două luni. Panică. „Și cînd a plecat?“ „Pleacă diseară, s-a dus acasă să-și ia bagajele.“ „De la Otopeni?“ „De la Otopeni. Zborul prin Viena.“ Am dat fuga la aeroport, am ajuns după peripeții, iar acolo, negăsindu-l, după ce am întrebat la informații dacă deja s-a îmbarcat și neavînd un răspuns, m-am așezat pe niște trepte, descumpănit, așteptînd anunțul de plecare a avionului. Nu peste multă vreme, a apărut Pintilie urcînd agale. Mă vede, cholbează ochii la mine și mă întreabă ce caut acolo. „Vă caut pe dumneavoastră.“ „Pe mine, de ce?“ „V-am citit scenariul, m-a cucerit total și vă rog să mă lăsați să vă filmez cum faceți filmul.“ „Dar pe cine interesează asta?“ „Pe mine. Şi sînt sigur că și pe mulți alții.“ „Vrei să faci aşa, un reportaj de televiziune, despre artistul la lucru?“ „Da. Şi asta. Şi dacă se poate, mai mult decît atît.“ (Dilema veche, 27 dec. 2018)
