După terminarea şcolii la Sibiu, pleacă la Iaşi pentru a-şi continua studiile. Acolo e descoperită de regizorul Ion Sava. „Într-o zi m-am dus la o expoziţie de caricaturi. Un domn a venit la mine şi mi-a spus: «Nu vrei să te faci actriţă? Am nevoie de dumneata într-o piesă.» Era Ion Sava. Aşa am intrat la Conservator şi la Teatru deodată. Jucam şi învăţam, făceam figuraţie, orice. Era foarte deştept acest Ion Sava şi un spirit îndrăzneţ. Şi un mare regizor". Urmează cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Iaşi (clasa Agatha Bârsescu). Actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1929-1941). Tot Sava i-o recomandă lui Liviu Rebreanu, pe atunci directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, pe scena căruia a rămas până la moartea survenită în timpul cutremurului din 1977.
Eliza Petrăchescu despre...
...ea însăşi: "Mai întotdeauna plecăm de la un personaj de câteva vorbe şi ajungem la un rol. Nu ştiu să vă spun exct cum fac. Poate din instinct. Cred că din instinct. În nici un caz din deşteptăciune, că nu deşteptăciunea mă doboară pe mine. Dacă aş fi fost deşteaptă, îmi croiam altă viaţă."
...actor: "Actorul e ca un copil obraznic. După ce i-a trecut prima emoţie, mai pune de la el text, mai râde în scenă, strică..."
Malvina Urșianu despre Eliza Petrăchescu:
«Avea un straniu al chipului, dramatic în sine. Avea un zâmbet care dădea nelinişte. După impactul cu chipul, venea impactul cu vocea.[…] Au existat mari cariere în film fondate numai pe aceste două haruri. Atâtea daruri la un loc nu sunt menite să aducă fericire. Ele trebuie plătite cu ceva, cu un sacrificiu, cu o jertfă. Eliza a fost, printre puţinii noştri mari actori, cea care a lăsat în cinematografie câteva marcante amprente ale trecerii ei:
Felix şi Otilia,
Tănase Scatiu,
Nunta de piatră,
Ilustrate cu flori de câmp. Cinematografia noastră se poate socoti fericită pentru acest tezaur acumulat.” (Sec XX, nr. 4,5/1977)
Mihaela Tonitza Iordache despre Eliza Petrăchescu:
„Rigoarea şi seriozitatea în muncă, capacitatea uluitoare de a intra în personaj, forţa şi geniul expresiei, instinctul metafizic de a crea – pe care îl numim talent, toate acestea ar fi putut să facă din Eliza Petrăchescu – într-o dramaturgie anume contruită – un personaj din nobila familie a lui Charlot, sau a Gelsominei şi a Cabiriei”.
