Recentul laureat (ex-aequo) al premiului ACIN pentru plastica de animație, Ion Truică, mi-a adus aminte — printr-o ciudată, poate, asociație de idei — de Camil Petrescu nu numai datorită faptului că filmul premiat, Ziua însângerată, își ia ca punct de plecare același eveniment istoric în jurul căruia se-ncheagă și cea mai cunoscută dintre nuvelele marelui nostru scriitor — „Cei care plătesc cu viața”; ci și din cauză că, în privința ambilor autori atât de diferiți din toate punctele de vedere îndeobște acceptate — se pot totuși, face considerații asemănătoare privind raportul dintre ansamblul operei și „piesele" care-o compun.
„… nici una dintre părți nu se poate explica decât prin întreg” — afirma Camil Petrescu, sedus de „ceea ce noua filosofie și psichologie germană numește „Gestalttheorie”, adesea „Gestalt-psichologie” și care singură poate permite reconstituirea unei personalități din elementele disparate și ades contrazicătoare furnizate de istorie”. Preluând aceste idei ale scriitorului, o recentă exegeză a nuvelisticii lui Camil Petrescu afirmă — referindu-se la ansamblul creației sale: „întregul își explică părțile componente, iar acestea, în parte Iuate exprimă întregul. (...). Ar fi, însă, nedialectic și, deci, contrar însuși spirtitului operei lui Camil Petrescu, de a considera că în această unitate care e întregul creației scriitorului părțile componente exprimă umil ansamblul, fară a-și revendica o anumită specificitate”.
O remarcabilă unitate în diversitate vădesc și filmele lui Ion Truică, care — pornind de la sugestii literare și istorice independente — construiesc, în cele din urmă, un univers plastic a cărui remarcabliă coerență nu poate trece neobservată. Este, de aItfel, ceea ce consemna și un comentator al expoziției deschise, în primăvara lui '85, de Ion Truică la Sala Dalles expoziție ce-și îngloba între altele, numeroase elemente care servisera la realizarea filmelor sale: conectând cu arhiva filmică a memoriei, descoperim mai multe exemple, din ani diferiți Cadoul, Hidalgo, Marea zidire, Furtuna unde perseverența laconismului scenografic (...) confirmă consecvența structurală a demersului său artistic, de puritate a expresiei pIastice, de simplificare până la semn, la „scriitură“. Remarcabile demonstrații ale capacității de sinteză a formei ni se par în expoziție personajele din filmul Pârjolul și secvențierea impresionantă, desigur selectivă, din Rovine — unde, zice comentatorul, „ceea ce se impune este viziunea lui Ion Truică, ce atinge simultan marea simpIitate și rafinamentul”.
Evocând actul revendicativ de la 13 decembrie 1918, Ziua însângerată continuă în mod fericit seria filmelor inspirate lui Ion Truică de fapte și întâmplări ale trecutului nostru de luptă — constituindu-se într-o amplă metaforă filmică, cu certe valențe evocatoare ale tragicului eveniment din Piața fostului Teatru Național.
Plastica filmului se întemeiază pe două modalități de expresie aparent opuse. În realitate complementare: un desen incisiv, angular, aminintind de grafica militantă a unui Tonitza, este folosit în prezentarea muncitorilor, și un altul: sinuos, cu arabescuri, descins parcă din stilul (oficial aI) epocii, pentru a-i desemna pe potentați.
Expresivitatea și caracterul de epocă, fixarea în timp, sunt obținute prin fotografii ale unor locuri care mai păstrează amintirea acelui an 1918: selecția și prelucrarea acestor fotografii — care aduc o notă în plus în realizarea specificității filmului — aparțin Aureliei Matei (ea însăși cunoscut artist plastic — prezentă în atenția noastră prin recenta expoziție de la GaleriiIe Simeza). Stilizate și interpretate filmic, zisele fotografii sunt folosite ca decoruri în mai multe secvențe din Ziua însângerată, contribuind — prin contrastul violent, pregnanța formelor și expresivitatea detaliului — la reușita filmului.
Revenind la paralela — încercată mai sus — cu nuvelistica lui Camil Petrescu, să observăm, odată cu același exeget al scriitorului, că „Cei care plătesc cu viața” (...) are ca temă una dintre obsesiile majore ale creației Iui Camil Petrescu: singurătatea Iumilor, compartimentarea existenței. (...). Mai mult decât în alta parte, în nuvela „Cei care plătesc cu viața” singurătatea lumilor se află în toate ipostazele sale cea a lumilor care se ating, pentru ca, în realitate, să stea la distanțe incomensurabile, detașându-se decisiv. Spațiul fatalmente limitat de desfășurare a acțiunii pune singurătățile una lânga alta, făcând dramatică perceperea lor.
În filmul lui Ion Truică, această dramatică percepere a „singurătății lumilor” capătă accente tragice: conceput cu maximum de sobrietate plastică, Ziua însângerată opune — simbolic și decisiv — albastrul salopetelor muncitorești negrului vestimentației celor avuți; reprezentând, figurativ, cele doua teme ale filmuIui ridicarea revoluționară a tipografilor și, respectiv, acțiunea represivă a clasei dominante, cele două culori se înfruntă permanent — în secvențe organizate contrapunctic, fluxul întregului film fiind punctat ca de-un accent dramatic, de culoarea roșie: steaguri, manifeste, sângele celor uciși (metamorfozat în păsările care-și iau zborul, în final).
De remarcat și faptul că — în contrapunct cu fotografiile de care aminteam mai sus — cealaltă serie de elemente cu aspect documentar: lozincile revendicative, cuvintele care concentrează sensul unei secvențe, literele, caracterele tipografice chiar sunt tratate ca personaje — intervenind activ în desfășurarea filmului, continuând și supradimensionând acțiunea umană.
Colaboratori apropiați ai lui Ion Truică, Tudor Mihalache (animația), Mariana Iordan (imaginea), Călin Ioachimescu (muzica) și ceilalți oameni din echipă au servit cu înalt profesionalism viziunea regizorală — care face din Ziua însângerată un film grav, tulburător prin adevărul lui artistic.