O probă de profesionalism, semnată Mircea Daneliuc, anul IV, regie film.
Lucrat într-un decor impus şi unic pentru toată clasa, cu aparatură limitată şi actori disponibili puţini, filmul acesta s-a dovedit a fi un exerciţiu util şi, mărturisesc, de loc uşor, pentru că ţinând foarte mult la spectator, am ţinut la fel de mult să creez o stare de tensiune suficient de puternică pentru a-I stăpâni, pentru a-I impresiona. Dificultatea maximă a stat deci, în construcţia dramatică, în obligaţia de a introduce suficiente elemente care să dea relief şi carne unei relaţii, unei tensiuni, în doar 300 metri de peliculă.
Am încercat să reproduc întreaga atmosferă a războiului între patru pereţi, într-un spaţiu închis din care nu se poate ieşi. Filmul, după cum sugerează şi titlul —
Warfv — este o înşiruire de episoade, absurde ca însuşi războiul. Sunt trei personaje: un prizonier neamţ, adolescentul care îl păzeşte şi maşina de scris, care, odată pusă în funcţie de către om, efectul psihologic al funcţionării ei nu mai poate fi controlat, explicat. Se definesc treptat, o serie de relaţii ambigue, şi ameninţătoare: între cei doi bărbaţi, ce nu se pot înţelege, între ei şi maşina de scris, între ei şi exterior. Moartea, care în război nu este nici crimă, nici măcar culpă, îi pândeşte în spatele fiecărui gest, dincolo de fiecare gând. lar în final, moartea îl ajunge în mod absurd, în mod firesc; odată cu inutila înţelegere.