― Cum ați ajuns să faceți film după un scenariu semnat de Herta Müller și Harry Merkle ― adică doi creatori germani?
― Printr-o întâmplare. Mi-a parvenit prin Lucian Pintilie, care, lucrând la Balanța, mi I-a dat să-I citesc.
― Dar este vorba de revoluția noastră.
― Subiectul ca perioadă se înscrie între toamna lui '89, adică sfârșitul domniei lui Ceaușescu, apoi revoluția și puțin după.
― Decembrie '89 este prezentat ca o revoluție, ca o lovitură de stat? Care variantă?
― Nu se ajunge la o disecare de acest tip, se trăiesc evenimentele, euforia și durerea, iar, în final, este sentimentul dezamăgirii sau al îndoielii că nu s-a schimbat ceva major.
― Filmul este terminat de doi ani, și de atunci s-au întâmplat atâtea. Nu este datat sau depășit?
― Există riscul, pentru că este un film dependent de evenimente politice. Dar anumite lucruri care în '91 mi se păreau greu de anticipat, acum se dovedesc reale.
― În ce sens?
― În sensul neschimbării mentalităților, a anumitor reflexe de obediență față de putere, de jupân, de stăpân. Nu e suficient să sabotezi o instituție cum e cazul cu securitatea ca ea să și devină un servciu de informații de tip occidental. Mentalitatea e tot securistă. Subiectul filmului e în jurul atotputernicei securități.
― Scenariul e autobiografic?
― Avea aspectul unui jurnal. Herta Müller este germană din Banat, plecată în 1987. Sunt pățaniile ei cu securitatea, ea făcând parte dintr-un grup de scriitori germani care au avut atitudine critică față de realitățile noastre aberante.
― Este un film apăsător?
― Și realitatea sfârșitului de dictatură era extrem de apăsătoare. Viață cenușie, lipsită de perspectivă, supraviețuire biologică, în care anumiți oameni încercau să nu abdice de la ideea de demnitate.
― N-a obosit oare publicul?
― Interesul sau lipsa de interes a publicului rămâne o necunoscută.
― Totuși Patul conjugal a fost un succes de public.
― Și Balanța.
― Aveți, astăzi, premiera la Timișoara. Nu vă temeți că un public care a făcut cu adevărat revoluția ar putea rămâne străin de revoluția din film?
― S-ar putea ca unii să fie dezamăgiți. În orice caz, nu cred că vor avea motive să creadă că e o deformare. E un unghi de vedere asupra evenimentelor. Dar pe mine mă interesează ce se întâmplă cu noi ca oameni în evenimente, stările mă interesează, nu evenimentele și faptele. Eu cred că impulsurile de eroism și momentele de teamă coexistă, nu suntem eroi absoluți, nici lași absoluți. Asta încerc să arăt în film.
― A mai fost difuzat în altă parte filmul?
― În Germania. Dar nu am avut decât două cronici la Festivalul de la Berlin; una era elogioasă, cealaltă severă, în special la adresa prețiozității dialogului. Se referea la dialogul în germană. De fapt, filmul a avut două versiuni cu diferențe de conținut și de dialog pentru că a trebuit să împac și producătorul german și pe mine.
― Rămâne să vedem ce zice și publicul românesc.
