Din câteva sute de copii care i s-au perindat prin faţă — fetiţe şi băieţi între 4–5 ani, Elisabeta Bostan a ales cam douăzeci de «Năici», toţi cum nu se poate mai drăgălaşi, nişte păpuşi vii şi «muzicale», cu care va popula cele două filme aflate în plină turnare la Studioul „Bucureşti”:
Veronica şi
Veronica se întoarce.
— Cine este Veronica?
— O fetiţă de cinci ani în film, de patru ani în realitate, pe numele ei de preşcolar bătând la porţile celebrităţii, Lulu, Luminiţa Mihăescu.
Veronicăi îi plac poveştile, crede în ele chiar mai mult decât alţii de seama sa şi poate trece oricând pragul care desparte grădiniţa de copii de lumea aceea reanimată, căreia oamenii mari îi spun fantastică. E de ajuns să facă un pas şi Veronica se întâlneşte cu Vulpea, şireata aceea care l-a păcălit pe semeţul Corb, sau cu Motanul, sau cu Împărăteasa Furnică. Şi asta nu numai pentru că la un moment dat devine posesoarea unei traiste fermecate, ci şi pentru că în «concepţia» ei, dreptatea, cinstea, modestia, generozitatea, voioşia ca şi alte bunuri de preţ pot fi întâlnite tot atât de des printre tovarăşii de joacă şi printre prietenii de vis.
— Cu cine se întâlneşte Veronica în peregrinările ei prin lumea fabulelor?
— Cu
Margareta Pâslaru (pe rând şi uneori — datorită trucajelor — în acelaşi timp, Educatoarea severă, Zâna generoasă şi Împărăteasa Furnicilor), cu
Vasilica Tastaman, amăgitoarea Vulpe, cu
Dem Rădulescu (bucătarul grădiniţei de copii şi tiranul Motan asupritor al şoriceilor). Cu
Florian Pittiş (romanticul Greiere), cu Angela Moldovan (Smaranda, născocitoarea tuturor poveştilor), cu Cornel Patrichi (Licuriciul, un ciot de stea), cu
Violeta Andrei (Furnicuţa îndrăgostită), cu Vali Niculescu (Mini-Cranţ), cu
George Mihăiţă (şoricelul Aurică), etc., etc.
— Cine semnează scenariul?
— Vasilica Istrate împreună cu mine. Iar adaptarea muzicală a textelor aparţine lui Mircea Dimitrie Bloc.
— Dar muzica?
—
Temistocie Popa. Mereu inepuizabil. Mereu inspirat. Un colaborator de nădejde.
Mai notaţi că plastica filmului este realizată de
Tincu Giulio (decoruri)
Nelly Merola (costume), lulius Druckman (imaginea). Pe scurt: un film greu. Prima feerie muzicală, după câte ştiu eu, care se realizează în ţara noastră.
