Varză, cartofi și alți demoni, în regia lui Șerban Georgescu, va avea premiera mondială marți 1 noiembrie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Film Documentar și de Animație de la Leipzig – Dok Leipzig.
Premiera națională urmează să aibă loc la sfârșitul lunii noiembrie.
Documentarul este inclus în secțiunea International Programme, ce reunește un spectru larg de subiecte – de la thriller politic şi comedie socială până la documentar cinematografic,
animaţie şi divertisment de cea mai bună calitate – și promovează filme care atrag un public foarte divers.
Varză, cartofi și alți demoni îl invită pe spectator în Lungulețu, un sat din apropierea Bucureştiului, unde 1000 de agricultori așteaptă an de an în piața locală să își vândă cele peste 100.000 de tone de varză. La finalul zilei, au de ales între a vinde pe nimic sau a-şi îngropa recolta. Intrigat de faptul că în schimbul a 100 RON a primit 1 tonă de varză, regizorul decide să petreacă un an în acest sat și să lucreze pământul cot la cot cu sătenii, încercând să înţeleagă de ce aceste familii de agricultori, aparent prosperi și cu şanse de a avea un trai bun, trăiesc pe datorie, deşi au în mână uneltele unei afaceri de succes – pământ roditor, utilaje moderne, recolte bogate. Primarul și câțiva săteni au şi idei, și posibile soluții. Dar pot ei oare să depășească lipsa de încredere în orice decizie „colectivă” sau în orice lider?
Documentarul este produs de Elefant Film în coproducție cu Kolectiv Film si Ma.ja.de. Filmproduktion și este distribuit de Deckert Distribution și Ultraviolet Media. Din echipa de producție a filmului fac parte Bogdan Slăvescu – director de imagine, Ioan Iacoban, Alex Iosub – sunet. Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Creative Europe MEDIA Programme of the European Union, cu participarea MDR, ARTE și a Societății Române de Televiziune, iar sponzori au fost Romaqua Group, Vitrina Media și Mitsubishi Motors.
Detalii:
Facebook //
Dok Leipzig