Într-adevăr filmul lui Alecu Croitoru se caracterizează prin măsură. O măsură, o rigoare — chiar şi în pasiune — venite dinlăuntru, imprimate în fiecare imagine şi transmise nouă. Emoţia pe care o încercăm este de esenţă filozofică, se naşte din conştiinţa precarităţii individului în faţa vieţii şi a morţii, din efemerul existenţial în faţa naturii şi a trecutului unui popor, în faţa pământului şi a cimitirului vesel din Săpânţa. Coborârea spre sorgintea unor tradiţii (ajunse nu o dată la noi, bieţi orăşeni, deformate de «supra stilizări») se face în acest film cu dragoste dar şi cu ştiinţă. Cu evlavie laică. Simbolul cinematografic extras din cel folcloric are limpezimea gândului izvorât din bunul simţ şi înfăţişat cu siguranţa gustului inspirat de simplitate. Am regretat poate un exces de idilism alecsandrian în dauna umorului, care este o trăsătură caracterizantă a poporului nostru. În definitiv, în cele patru vârste ale omului, măcar într-una el îşi poate persifla tristeţea prin haz. (
Rodica Lipatti)
Filmul e un han spaniol. Consumă fiecare ce-şi aduce de-acasă. Nu am savurat la
Vârstele... nici labilitatea hotarului document−ficţiune, nici acurateţea folclorului sau «originalitatea» metaforelor. Scăpată de tirania cuvântului am ascultat cu ochii armoniile stârnite de sunetul plastic, vibraţiile prelungite dincolo de imaginea — impecabilă — Eastmancolor, de puritatea unui chip sau farmecul unei podoabe.şi am ameţit în hârjoana de aer şi haz dulce a copilăriei, m-am prefăcut în norul ce tulbură o clipă privirea de început de lume a adolescenţei, ochii ei ce se caută dar nu ştiu încă să se vadă; am înfruntat urcuşul de resemnare şi îndoială spre vârsta soarelui−apune şi am poposit, obosită, la ţărmul mării de o sumbră seninătate. Au fost şi ceţuri filmate contre−jour şi căluşari în relenti-uri valsante? N-am observat, scuzaţi, eu traversam golgote... (
Alice Mănoiu)
