O bogată retrospectivă ne demonstrează: exstă și tradiții, nu numai începuturi timide în cinematograful românesc
ExceIentă inițiativa de a prezenta publicului o istorie a filmului românesc în imagini — jumătate de secol de cinematograf național — prin titluri reprezentative, printre care:
Maiorul Mura (cadril comic bine ritmat, în care un tânăr actor, pe atunci necunoscut,
Jean Georgescu, antrena interpreți de renume, ca Elvira Godeanu, Marietta Sadova, Victor Antonescu);
Trenul fantomă (policier cu un suspens bine Iocalizat în versiunea românească și o revelație cinematografică: Tony Bulandra, spiritual și extrem de firesc);
Haiducii lui Igiroșanu, baladesc început al epopeii naționale sau — încununarea celor cinci decenii cinematografice,
O noapte furtunoasă, inegalată ulterior în comedia românească, inegalată în ecranizări (și în multe «d'ale filmului»).
Premizele unei școli
Interesant programul de completări, scurt-metraje și documentare românești. Interesant și pentru publicul care a râs copios la
Visul lui Tănase, Haplea, Bing-Bang sau
Ora veseIă (te poți deci amuza chiar și cu cuplete satirice pe subiecte grave, dacă «animatorul» e o personalitate comică și totodată cunoscător al efectelor cinematografice); interesant și pentru teoreticianul care ar putea găsi filiații tematice și anumite tradiții artistice ale documentarului nostru în această selecție demonstrând premizele unei veritabile școli românești. Sobre și sugestive documente ale stării de cruntă mizerie feudală a țăranului român:
Agricultura în România (realizat în 1912, de C. Theodorescu) și
Viața la țară (1914). Peliculele conțin portrete realizate cu un deosebit simț al detaliului sugestiv. Ce imagine succintă a contrastelor oferă secvența cu descinderea (ca de pe o altă planetă) unei fragile doamne în vizită la o treierătoare unde trudesc în praf și arșiță țărăncile vremii! N-am văzut încă un film românesc care să evoce mai plastic atmosfera satului cu arșița și praful muncii dintr-un veac parcă îndepărtat de care ne despart în realitate numai șapte decenii.
Cu multă grijă pentru plastică (și mai puțină pentru adevărul condiției țăranului) filmează Henri Stahl, în 1936, documentarul etnografic,
Șanț — cronica unui sat ardelenesc. Frumosul film folcloric e supervizat de profesorul Gusti. Nu cunoaștem operatorul, dar trebuie să fie unul din meșterii timpului, dacă judecăm după éclat-ul imaginii și după dinamica foarte elaborată a compoziției, a cadrului. O seamă de aIte filme etnografice și de turism (
Obiceiuri populare românești, Cântece și dansuri din Banat și altele) se bucură de prezența unor operatori ca
lon Cosma și
Ovidiu GoIogan.
Petrolul (1948), datorat lui Jean Georgescu,
Atenție, fragil (1944) de
Paul Călinescu,
Reforma agrară (1945) și
APACA de
Jean Mihail dovedesc propensiunea regizorilor noștri-pionieri către «subiectele zilei» și vocația lor de cronicari-documentariști.
La cererea abonaților
Mult prea prolix ciclul acesta cu zeci de titluri, care mai de care mai tentante ca să-I putem cuprinde aici. De la
Accattone (Pier-Paolo Pasolini deschizând o cale originală în cinematograful de artă contemporan) la clasicul
Stigmat al răului de Orson Welles; de la disputatul
Mâncătorul de dovleac al lui Jack Clayton, la strălucitoarea
Anna Karenina — versiune Clarence Brown-Greta Garbo; de la
Infidelele lui Monicelli (post-neorealism anunțând filmul psihologic antonionian) la
Femeiuștile răsfățatului Claude Chabrol; de la străbunica cinematografului de artă,
Intoleranța lui Griffith, la senzaționalul
Proces al lui Orson Welles; de la sceptica viziune contemporană din
Omul nu e pasăre (Dușan Makavejev) la clasica operă a cinematografului sovietic,
Povestiri despre Lenin în regia lui lutkevici; de la romanticul
Carnet de bal a lui Duvivier la opera buñueliană de vitriolantă critică socială,
Farmecul discret al burgheziei — cererile dovedesc că nivelul de cultură cinematografică al abonaților a crescut considerabil.
