Filmul documentar Treptele căderii a fost realizat de Anca Hirțe și Jean Lefaux, cineast francez care, în anul 1993, împreună cu Jean-Noel Christiani, a condus Atelier Varan în România (workshop pentru formarea documentariștilor, instituție internațională creată cu 15 ani în urmă de marele documentarist francez Jean Rouch).
Filmul Treptele căderii evocă ― prin mărturia a trei supraviețuitori din închisorile comuniste (Costin Merișca, Nicolae loniță și Paul Caravia) ― fenomenul de reeducare născut la Pitești și desfășurat sub conducerea lui Eugen Țurcanu. Astfel, imaginile filmului materializează trei experiențe coșmarești ce renasc din firul amintirilor și sunt parcă efectiv retrăite pentru a convinge pe beneficiarul de azi al democrației și libertății de existența uneia dintre cele mai mari orori generate în lagărele de exterminare din perimetrul Holocaustului roșu. Mecanismul pierderii sufletului, transformarea, lentă dar sigură, a victimei în călău, arbitrarul, deciziilor, pierderea valorilor primordiale sunt câteva dimensiuni ale reeducării practicate în închisorile de la Pitești, Gherla, Tg. Ocna, Canal etc. etc.
„Eram rupți parcă, atunci, de toate valorile în care crezuserăm până atunci: de Familie, de Patrie, de Credință. Timpul parcă murise. Nu mai exista trecut. Nu mai exista viitor. Exista doar un prezent terifiant”, își amintește un călător prin acest infern, stabilind prin cuvinte simple dimensiunile dramei trăite de sute și mii de deținuți nevinovați.
L-am întrebat pe regizorul Jean Lefaux ce l-a determinat să aleagă acest subiect pentru filmul recent prezentat la cinematograful Studio și care este o coproducție Yumi Productions (Franța) și Tofan Grup (România). lată răspunsul său: „Prima oară am trecut fosta Cortină de Fier în anul 1993 și m-au interesat subiectele mai puțin conformiste. Am fost deosebit de surprins de dimensiunile represiunilor am vrut să înțeleg ce s-a petrecut în România. Percepția lumii occidentale exista doar asupra Gulagului rusesc și aceasta era o percepție mediată de scrisorile disidenților ruși. Am dorit să înțeleg ce s-a petrecut aici în România și cred că situațiile evocate în film reprezintă aspecte emblematice pentru dimensiunile terorii ce a lovit după război țările-satelit ale Uniunii Sovietice. Dacă ar fi fost doar aplicată de cei ce au gândit-o, poate și-ar fi pierdut semnificația. Tragic este faptul că reeducarea de la Pitești a găsit și complici autohtoni care au perfecționat-o cu Sadism. Sper ca acest film să intereseze canalele de televiziune și să arate dimensiunile unui calvar pe care românii l-au trăit din plin”.
În fața aparatului de filmat (imaginea este asigurată de Renaud Personnaz - Franța), confesiunile celor trei supraviețuitori ai reeducării se constituie într-un convingător remember pentru cei care încearcă să diminueze vinovățiile, să șteargă urmele trecutului, de multe ori încă prezente în conștiințele oamenilor, să uite adevăratele dimensiuni ale ororilor instalate în închisorile comuniste. Sobru și patetic, filmul Treptele căderii reprezintă și un act de ținută morală și civică, a cărui prezență în memoria spectatorilor contemporani poate mărturisi asupra tragediei prin care a trecut țara odată cu instalarea comuniștilor la putere.
Nu putem încheia aceste rânduri fără a menționa rolul deosebit al Grupului TOFAN, care a contribuit decisiv la finalizarea filmului și la lansarea lui. Prezența acestui film în programele televiziunilor (de stat sau particulare) ar constitui o dovadă că istoria nu se poate uita cu ușurință.
