După filmele mai vechi ale lui
Erich Nussbaum şi
Adrian Petringenaru, iată acum un întreg ciclu consacrat operelor lui Brâncuşi (e o iniţiativă pentru care studioul merită toate laudele; ar trebui continuată şi în cazul altor mari valori ale artei naţionale). Aceste trei filme ale lui Pavel Constantinescu — lonescu Tonciu sunt notabile în ordine culturală, îndeplinind un rol de divulgare, familiarizându-ne cu sculpurile existente în muzeele din străinătate, întregindu-ne imaginea operei artistului. În ordine cinematografică însă, şi e singura care contează aici, rezultatele mi se par extrem de modeste. Aproape toate filmele — mai ales
Sculpturi în lemn — nu sunt altceva decât mici albume convenţionale, documente fotografice impersonale, succesiuni de diapozitive, aş zice, din care nu transpare niciodată magia artei lui Brâncuşi. Doar
Domnişoara Pogany rupe — destul de timid însă — cu neutralitatea rutinieră a filmării, inacceptabilă cu atât mai mult cu cât ambiţia autorilor a fost de a scrie eseistic şi nu didactic.
Mărturii (ale rudelor, cunoscuţilor, colaboratorilor sculptorului) e filmul cel mai împlinit: are vioiciune şi emoţie în evocare, e instructiv fără pedanterie.
În toate filmele ciclului se remarcă omogenitatea de stil şi bunul gust al ilustraţiei muzicale — calitate rară într-o producţie dominată de gustul pentru cocteiluri muzicale: marşuri din opere şi „Ciocârlia”, Nini Rosso şi cântece de western, muzică de carnaval la Rio şi preclasici.
