Platon Pardău: Un film despre puterea și adevărurile noastre
— Cu ce gânduri ați venit în cinematografie?
— Profund atras de această a șaptea artă și... cu un scenariu de actualitate.
— În ce măsură acest scenariu continuă preocupăriIe dumneavoastră literare?
— Convingerea mea este că „puterea și adevărul” artei românești de azi și, deci, și a filmului stă, trebuie să stea în actualitatea românească, în actualitatea zilelor noastre, a României de astăzi, a oamenilor de aici și de acum. Desigur, experiența de gazetar a contribuit mult la sensibilizarea mea față de actualitate, la formarea mea ca om interesat de lumea, de viața, de fenomenele în mijlocul cărora trăiesc.
— Deci un film cu personaje „rupte” din realitate?
— Da, într-un fel, da. I-am întâInit pe acești oameni în ipostaze precise, oarecum asemănătoare cu cele din film, ei selectându-se singuri dintr-o lume în care am fost și sunt implicat ca scriitor și, firește, ca gazetar.
— Ce se ascunde în spatele celor Trei scrisori secrete?
— E vorba de trei memorii, deloc secrete dar, din diverse motive, cunoscute doar parțial de cei cărora le sunt, direct sau indrect, adresate. Memoriile maistrului Moruzan.
— E un subiect inedit în literatura dumneavoastră?
— Mai întâi a fost scenariuI. Ulterior, anumite elemente mi-au inspirat o acțiune colaterală în romanul „Aproapele nostru aproape”.
— Filmul va fi o dezbatere a „cazului Moruzan”, acest posibil „aproape” aI nostru?
— Nu, mai ales asta nu. Vreau să disec nu un caz, ci niște cauze. Eroul filmului este o colectivitate, nu un individ. Încerc să pun în discuție, nu oameni care au generat o măsură arbitrară, ci climatul care face uneori posibil ca o astfel de măsură să fie acceptată, socotită ca dreaptă de către ceilalți. Și dacă există totuși un erou principal, acesta este Dîrdea, unul din secretarii județenei de partid, omul care acționează indirect, determinându-i pe ceilalți să devină conștienți de dreptuI și de datoria lor de a se judeca pe ei înșiși și faptele lor. Ceea ce face Dîrdea e o impulsionare a conștiințelor, el determină colectivul să recreeze afectiv întreaga situație, să se simtă implicat în ea. Nu Dîrdea este stăpânul adevărului, ci adevărul se află în capacitatea întregii colectivități de a desluși cauzele.
— Care ar fi aceste cauze?
— Una ar fi gândirea tehnică îngustă, atitudinea tehnocrată a unui specialist față de oamenii cu care lucrează (Obreja). Apoi, o anumită rutină în munca politică a unui activist de partid din șantier, în fond un om cinstit, care știe că pasui înainte al societății înseamnă suma pașilor membrilor săi, dar nu mai e în stare să vadă componentele (Vasilescu). În fine, ar mai fi falsa principialitate, pasivitatea, micile compromisuri, etc.
— Deci Trei scrisori secrete este un film politic?
— Da, dar nu numai în sensul general și cam vag că orice gest, orice manifestare umană are implicații politice. Politicul în societatea românească de azi are o circumscriere precisă și vizează mai ales sfera ridicării oamenilor la înțelegerea faptului că societatea stă pe umerii lor, are în vedere perfecționarea relațiilor dintre oameni, a participării lor la conducerea, societății, implicarea și aportul fiecăruia în procesui exercitării puterii,
Mircea Albulescu: Un amănunt peste care nu se poate trece
— Încă un rol de greutate pentru dv., Mircea Albulescu, cel al directorului general adjunct Obreja.
— În tot ceea ce are bun Obreja, l-am cunoscut, îl cunosc, există, e real, e un bun prieten al meu. E un om care dorește mereu noul, devotat mereu progresului.
— Unde și când greșește Obreja?
— El nu greșește. El trăiește cu convingerea că nu poate greși. Pe el nu-l interesează amănuntele, ci doar sistemul. Se întâmplă ca pentru o dată acest amănunt să fie un punct de vedere care-i dă peste cap sistemul. Mai mult decât un punct de vedere, un om. El crede că tot ceea ce concepe la masa lui de lucru se transpune automat în practică, acolo jos, pe șantier. Sigur, el are dreptate, producția modernă înseamnă mijloace moderne. lar noul laminor trebuie construit, indiferent că un muncitor vrea sau nu vrea. Orgolios, el nu poate accepta însă că și alții gândesc, sunt la fel de preocupați de progresul tehnic, că un muncitor se opune casării vechiului laminor, pentru că mai poate fi încă folosit. Greșeala lui Obreja stă în această conștiință a infailibilității sale de specialist, prea încrezător într-un sistem de muncă care ignoră omul.
— Dumneavoastră aveți un punct de vedere critic asupra personajului pe care-l interpretați?
— Eu îmi apăr cu dinții propriul meu personaj. A-I acuza sau a-I aproba este o chestiune care ține de scenarist, de regizor, de spectator. Nu cred că e cazul ca în interpretarea mea să transpară o atitudine critică. Nici nu pot să fac acest lucru. Eu cred în acest personaj, în dreptatea lui, sunt solidar cu el și caut să-i conving pe toți ceilalți de justețea punctului meu de vedere, care este cel al personajului pe care-I joc. Numai astfel pot încărca cu maximum de credibilitate existența și acțiunile acestui personaj.
— Va fi Trei scrisori secrete filmul politic, filmul de actualitate pe care-l așteptăm și-l dorim?
— Nu știu! Să așteptăm! Să-l vedem!
