Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Tradiţiile filmului românesc


     Din carnetul cu însemnări
     Cinematograful artă şi industrie în acelaşi timp, a ridicat încă de la apa­riţia lui multiple şi vâ­nate probleme de ordin artistic, tehnic, financiar şi organizatoric.
    Am spicuit din carnetul meu de în­semnări, din perioada pionieratului, câteva gânduri care poate nici astăzi nu ar fi lipsite de interes în dorinţa de a evidenţia greşelile care n-ar trebui să se mai întâmple, am semnalat aci doar acele fapte care m-au nemulţumit.
  • Citind cărţile unor cineaşti stră­ini, a căror activitate s-a desfăşurat cu mult timp iînaintea noastră, am constatat că au întâmpinat aceleaşi probleme, aceleaşi greutăţi ca noi. Mă întreb atunci, cu părere de rău şi cu melancolie, de ce nu am învăţat nimic din experienţa căpătată de ei? Mai mult decât atât, pot afirma că în general nu am învăţat nimic din ex­perienţa acumulată de unii dintre noi. Deşi «istoria se repetă», noi, cu o în­căpăţânare inexplicabilă, la fiecare film nou, la fiecare realizare, pornim de la zero, o luăm de la început; ne naştem azi.
  • Publicul se plictiseşte repede cu un anumit gen, e dornic de subiecte noi.
  • Cei care sunt mai departe de cinmatografie îşi închipuie că ar fi de-ajuns să găseşti un subiect sau să ai o idee bună pentru un scenariu ca imediat să se treacă la înfăptuirea unui film. Eu, în cariera mea de cineast, mărturisesc că am lucrat cel puţin de patru-cinci ori mai multe scenarii sau proiecte de scenarii după o idee bună decât filmele mele care au văzut lumma ecranului. Cum se explica asta? Nu întotdeauna ideile tale bune corespund cu cele ale producătorului. Nu întotdeauna poţi convinge producătorul de oportunitatea de moment a temei, uneori aceasta fiind socotită ca prematura. Câteodată, având în faţă planul tematic al studioului şi numărul limitat al filmelor ce se vor realiza în perioada următoare, renunţi tu singur să propui un subiect care te-a încălzit şi la care visezi de multă vreme, nutrind speranţa că poate, cine ştie, mai târziu subiectul tău îşi va găsi locul.
     Şi puţin haz de necaz: într-o seară, dornici să mâncăm o friptură bună, am intrat împreună cu fratele meu la renumita cârciumioară «Giovanidis». La masa alăturată, erau trei tineri studenţi. Unul dintre ei, un tânăr înalt, volubil, simpatic, cu o figură jovială, mi-a atras atenţia. Tocmai în acel timp, alcătuiam distribuţia rolurilor la filmul Răsună valea şi eram în căutarea unui tânăr interpret pentru rolul brigadierului, şeful brigăzii voluntare U.T M. Bucuros că am găsit tipul de interpret pe care îl căutam, am propus tânărului de la masa alăturată să-i fac o probă de film, propunere la care el mi-a răspuns cu mult entuziasm. Zis şi facut. Proba a ieşit foarte bine, adică: înterpretare bună, figură expresivă şi luminoasă... sfârşit, tot ce trebuia pentru a caracteriza personajul respectiv. Conducerea studioului nu a fost însă de acord cu interpretul propus pe motivul că are figura şi alura unui «star» de cinematograf american iar brigadierii noştri nu pot avea o asemenea înfăltşare şi în special un şef de brigadă (?). Cu mare regret, am fost nevoit să caut alt interpret, de data asta pe gustul conducerii. Tânărul cu figura jovială şi alură de «star» de cinema era: lon Popescu-Gopo, actualul regizor, tatăl spiritual al «omuleţului» din Scurtă istorie şi — azi preşedintele Asociaţiei cineaştilor.
(Cinema nr. 2, februarie 1981)

Tags: ion popescu-gopo, paul calinescu, rasuna valea film, regizorii nostri, traditii film

Comments: