”Tipografic Majuscul”, de Radu Jude, premieră la Berlinale și în România
by Dana Medar
După premiera de la Forum Berlinale și aprecierile elogioase ale criticilor de film din presa internațională, Tipografic Majuscul, filmul regizat de Radu Jude intră și în cinematografele din România.
Structura dramatică e un scenariu construit de Geanina Cărbunariu din dosarele Securității despre Mugur Călinescu și interviuri ulterioare. Mugur Călinescu era un adolescent în 1981, când a început să scrie, cu litere ”tipografic majuscul”, pe zidurile din Botoșani, mesaje despre libertate și demnitate, într-o perioadă de supraveghere totală din partea serviciilor conduse de Nicolae Ceaușescu. Oamenii nu aveau mâncare, căldură, lumină, dar, mai ales, libertate. După ce a fost depistat, a urmat o perioadă de interogatorii, supraveghere, libertate restrânsă și controlată. Încă nu este lămurită moartea neașteptată din 1985 a tânărului.
Geanina Cărbunariu a realizat un spectacol de teatru, selectând texte din dosarul ”Elevul” al acelor ani, fără nicio intervenție scriitoricească. Piesa ”Tipografic Majuscul”, jucată mulți ani la Teatrul Odeon, are și proiecții videocu imagini de arhivă. Din distribuția acelui spectacol, actorii Alexandru Potocean, Silvian Vâlcu, Gabriel Răuță se regăsesc și în distribuția filmului.
Adaptarea cinematografică a lui Radu Jude are segmente, filmate de Marius Panduru, în care actorii spun, cu ”voce albă”, cum se zice în teatru, aceleași texte din documente. Decorul, creat de Irina Moscu, este abstract și teatral, accentuând lipsa de emoție, fără intervenții auctoriale. Totul este sec, rece, ca într-un dosar de la Securitate.
Între aceste declarații, Radu Jude a construit o imagine a epocii respective, folosind arhiva Televiziunii Române, adică imagini de propagandă oficială a Partidului Comunist Român: oameni care muncesc eficient, care cântă, dansează și se bucură, care-l iubesc pe conducător și-l aclamă la diferite manifestări. Răzvrătirea din adâncuri în coliziune cu minciuna de la suprafață.
Pentru rolul lui Mugur Călinescu a fost ales Șerban Lazarovici, un adolescent din Botoșani, care auzise povești cu eroul orașului și a refăcut traseul acestuia, ca pregătire pentru personaj. În rolul mamei lui este Ioana Iacob, care a mai lucrat cu Radu Jude la ”Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Actorul Bogdan Zamfir are rolul unui ofițer de Securitate și este la prima colaborare în filmul românesc, lucrând în Franța și Belgia. Apariții speciale au Șerban Pavlu și Gabriel Spahiu, actori cu care Jude colaborează la multe proiecte. Tipografic Majuscul este produs de Ada Solomon pentru microFilm și este distribuit în România de Hi Film Productions.
Imagine: Nicolae Cara
Montaj: Radu Georgescu