Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Tinerii recuperatori


    Recuperarea comunismului este una dintre cele mai dificile sarcini care stau în fața tinerei generații de creatori. Am folosit intenționat limba de lemn. Fiindca timpul trece, iar tot ce a fost odinioară riscă să fie definitiv uitat, avem nevoie de cărți, filme, orice pentru a ne opune acestui fenomen ireversibil.
     Noi, ăștia, batrânii, am cam pierdut pariul cu istoria. Am trăit prea mult în comunism și ne-am intoxicat de viața dublă și de prefăcătoria dictată ca să mai avem cugetul liber și curat. Atunci cine rămâne? Rămân cei tineri care în '90 aveau în jur de zece-unsprezece ani, cei care știu comunismul numai din ce le-au povestit părinții, din ce au citit și mai ales din firavele lor amintiri. Ne aflăm în situația ca în cinematografie mai ales, domeniul în care arta româneasca a pătruns pe piața internațională cu destul aplomb, să realizărn prin talentul acestor tineri acele filme care într-un fel, păstrând evident proporțiile, ne aduc aminte de celebrul Fanny și Alexander al lui Bergman. Spun aceasta fiindcă, văzând de curând filmul lui Cătălin Mitulescu Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, mi s-a părut că un puști de acolo care îi iscodește pe cei mari seamănă izbitor de bine cu protagonistul din pelicula marelui cineast suedez.
     Dar nu ne oprim aici. Au fost carțile „celor patru mușchetari”, Paul Cernat, Angelo Mitchievici, loan Stanomir și lon Manolescu, toți foarte tineri — Manolescu este cel mai vârstnic apropiindu-se acum de 40 de ani — „Explorări în comunism”, „O lume dispărută” în care cumva nouă, bătrânilor, ni s-a dat o lecție. Tinerii au recuperat trecutul într-un mod dezinvolt, fără teamă și fără jenă, îl privesc tranșant și fără nici un complex. De fapt, acesta este pericolul cel mai mare: comunismul să ajunga peste ani un simplu cuvânt. Ca și nazismul. Ca tot ce înseamnă totalitarism și încălcare a drepturilor omului, ca și situația din prezent în care minoritățile încalecă majoritatea...
     Cătălin Mitulescu, Cornel Porumboiu, Radu Muntean, Titus Munteanu, avându-i în avangardă pe Nae Caranfil, Cristi Puiu și Cristian Mungiu, sunt promoția care, dacă nu eșuează în infatuare, poate să facă foarte mult pentru țara asta prăpădită în așa fel încât occidentalii să înțeleagă exact ce s-a întamplat aici și să zâmbească, dar nu disprețuitor minimalizator, ci cu afecțiunea aceluia care în sfârșit a înțeles, ne-a înțeles.
     Tinerii au datoria să recupereze ceea ce noi am pierdut sau din prea multă scârbă am aruncat la gunoi. Nu cei care ies din lagăr pot să scrie despre condițiile de acolo, ci — ironia sorții — aceia care nu au fost niciodată închiși sau a căror detenție a fost „îmbunată” de părinți, ei pot să transfigureze artistic lucruri pe care noi nu ni le mai putem apropia sau privim spre ele cu prea multă încrâncenare.
     Sergiu Nicolaescu, bunăoară, ar trebui să studieze secvență cu secvență filmele acestor tineri, să admire detaliile pe care aceștia le exploatează rafinat și savuros, ar trebui să priceapă că nu reconstituiri emfatice ne fac bine, ci tocmai o asemenea artă a detaliului, coborârea până la așchiile lumii în care personaje ca domnia sa defilau fără să le doară capul. Există, desigur, și pericolul excesivului minimalism, al fugii de patetic și chiar al disprețului față de ceea ce am numi sublim tragic, dar până atunci mai e. Să fim deci minimali și geniali! 

 
(România liberă – Aldine, 30 septembrie 2006)

Tags: catalin mitulescu, cronica de film, cum mi-am petrecut sfarsitul lumii

Comments: