Fiica unor prestigioşi regizori de film documentar -
Dona şi
Gabriel Barta -
Tereza Barta ar fi vrut să devină medic. Moartea neaşteptată a tatălui ei a întors-o din drum, hotărând-o să respecte tradiţia familiei. A urmat cursurile secţiei de regie de la Institutul de Artă Teatrala şi Cinematografică "I.L.Caragiale" şi după absolvire, în 1977, a intrat în marea familie a documentariştilor de la studioul "Alexandru Sahia", un mediu în care de fapt copilărise. Era un moment în care se simţea nevoia apariţiei unui suflu nou în filmul documentar românesc, aşteptări pe care Tereza şi colegii ei de generaţie
Laurenţiu Damian, Ovidiu Bose Paştina şi
Copel Moscu au încercat să le împlinescă în ciuda constrângerilor ideologice tot mai draconice din anii ’80.
Până în 1989 când emigrează în Canada, a semnat regia a numeroase documentare, unele dintre ele recompensate cu premii ale Asociaţiei Cineaştilor, şi a unui scurtmetraj de ficţiune "Vară scurtă" după un scenariu semnat de Andrei Zincă.
În Canada se consacră activităţii didactice universitare în calitate de profesor asociat la York University din Montreal. În interviul luat în timpul uneia dintre rarele sale vizite la Bucureşti, Tereza Barta ne vorbeşte despre cariera sa de dincoace şi de dincolo de ocean, despre ce înseamnă să iei viaţa de la capăt într-o "ţară adoptivă", despre greutăţi şi satisfacţii.
Inserţiile video sunt din filme realizate de Tereza Barta înainte de 1989:
De ce nu mă credeţi?,
Eu, de-aş fi o zână,
Vară scurtă şi
Aceşti oameni îndârjiţi şi maşinile lor complicate (cenzurat).
