Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Talentul, dar și meșteșugul – condiția debutului


Debutul este operă colectivă. Ea începe cu «a lansa» și continuă cu «a susține»
     Obișnuim să consemnăm în treacăt (în treacăt și între paranteze) debuturile actoricești. Obișnuim să spunem: «promițător», «strălucit», «modest» suntem laconici, suntem poate prudenți, ei sunt tineri, uneori foarte tineri, să mai vedem dacă promițătorul își va ține promisiunea, dacă strălucitul nu se va stinge, dacă modestul nu va străluci pe nepusă masă. Prudența este un lucru sănătos, ea ține piept unui entuziasm pripit, uneori pe cât de pripit pe atât de dăunător. Să fim prudenți, dar să nu uităm că debutul este o operă colectivă. Ea începe cu reacția unui regizor în fața unui chip anume și sfârșește cu reacția noastră în fața acelui chip metamorfozat de viziunea lui și dăruit astfel cinematografului. Debutul este momentul — unic în cariera unui actor — de responsabilitate împărțită. Momentul în care el depinde cu întreaga ființă și cu tot talentul de «ceilalți». Momentul în care este încă materie primă, Galathee încă nesmulsă pietrei, în fața unui Pygmalion cu multe mâini și la fel de multe capete. În spatele debutantului se află o echipă întreagă, cel mai adesea de maturi, de responsabili și răspunzători, în cap cu regizorul care l-a ales dintre zeci alții și i-a acordat prin acest gest încrederea lui. În Ilustrate cu flori de câmp, de pildă, Andrei Blaier își investește întreaga încredere de regizor matur, într-o actriță necunoscută, într-o începătoare pe care o distribuie în rolul principal: Elena Albu. Și iată că gestul lui ne obligă să recunoaștem că în acest film s-a născut o actriță de suflu dramatic, cu forță de trăire simplă a situațiilor-limită, o actriță ce cunoaște puterea privirilor, a tăcerilor, a gesturilor mărunte din care se compune un personaj, din care se încheagă o personalitate. Andrei Blaier are meritul prim de a o fi văzut astfel. Operatorul Dinu Tănase pe acela de a-i fi făcut vizibilă pentru spectator expresivitatea gravă, închisă, ușor de confundat la repezeală, din repezeală, cu monotonia... Așa cum chipul de adolescent firav al lui Gabriel Oseciuc din Zidul n-ar fi ajuns probabil până la noi cu toate sensurile descifrate fără «ochiul» atent al lui losif Demian. În acest caz mai cu seamă, caracterul colectiv al actului de risc și curaj, numit debut, se simte cu forță de exemplu. Căci aici un regizor debutant și-a sprijinit filmul pe un interpret debutant, un tânăr care nu avea altă zestre decât talentul lui încă nedemonstrat și acel chip pe care Vaeni a știut să-l vadă în perspectiva personajului.
     După cum în Actorul și sălbaticii Manole Marcus face o demonstrație de perspicacitate regizorală, de știință de a privi un chip oarecare în perspectiva unui personaj anume. Căci el vede la «Steaua fără nume» o cântăreață numită Carmen Berbecaru, intuiește mina de aur ce zace în contrastul izbitor dintre o înfățișare fragilă și o voce ce face să vibreze aerul, străvede în acel contrast metamorfoza necesară personajului numit Mărioara, acea metamorfoză dinspre țărăncuță, spre «divă la Tănase», și o distribuie, o «debutează» fără să clipească și fără să greșească. Și din nou gestul unui regizor ne obligă. Să ne uităm bine la această Carmen Berbecaru, la evoluția ei firească dinspre stângăcie spre siguranță, să observăm ce iute a învățat să-și acorde vocea cu gestul și privirea, ce iute a prins sensul mișcării de spectacol, să ne uităm la acele prim-planuri compuse cu ochi de maestru de Nicu Stan și să ne întrebăm dacă nu cumva în acest Actorul și sălbaticii s-a născut o stea de musical.
     Debutul este fără îndoială o operă colectivă. Debutantul este doar materia primă a acestei opere, piatra din care este ea desprinsă cu lovituri de daltă trecută din mână în mână. După regizor ― uneori chiar după scenarist — după operator, machior, costumier, monteur, la urmă, așa cum e și firesc, vine și rândul nostru. Să nu ne tremure mâna. Și mai ales să nu lovim alături. Talentul de a lansa talente nu este doar o potriveală frumoasă de vorbe, ci un adevăr, dar în imediata lui vecinătate trebuie să se afle neapărat și un meșteșug. Meșteșugul de a susține talentul.
 
(Cinema nr. 3, martie 1975)

Tags: actorul si salbaticii film, carmen berbecaru, debut, elena albu, eva sirbu, gabriel oseciuc, ilustrate cu flori de camp film, zidul film

Comments: