​Sonorul la „Croaziera”. „Auzul” lui Daneliuc

     După cum se ştie, filmul sonor, departe de a fi însemnat moartea artei cinematografice, aşa cum o prevesteau atâţia spe­cialişti, unii iluştri — de­ţine astăzi cel mai mare număr de opere şi capodopere care au contribuit la consacrarea acestei arte. Cuvintele rostite, muzica de fond, cân­tecul şi zgomotele ambientale nu s-au ivit doar din dorinţa firească de a ex­prima mai complet realitatea, ci şi din necesitatea de a îmbogăţi, a diversifica şi a adânci o artă, dacă nu totală, oricum plurală.
     lată că nu numai regia filmului, ci şi muzica, dialogurile, coloana sonoră, poartă semnătura unor autori — ceea ce implică punct de vedere, originalitate, contribuţie specifică.
     Ceea ce se aude în filmele lui Mircea Daneliuc rezultă din obsesia autorului de a respecta «firescul» şi «adevărul», două noţiuni care nu se suprapun. Firescul poate oferi un adevăr parţial, provocator de eroare, după cum ade­vărul poate avea înfătişări nefireşti. Atât firescul, cât şi adevărul pot lua forme armonioase, transparente, sau altele, încifrate, haotice sau monstruoase. Câte ceva din toate acestea se aude în Croaziera.
     «Dialogurile» sunt, de fapt, simple emisii verbale, unele nearticulate (decât la nivelul interjecţiei sau al primului jet reactiv), altele articulate la nivelul frazei gata făcute, previzibile în conven­ţionalitatea ei. Zgomotele de fond sunt ale «clipei», dar plutesc ca o meta­foră peste toate secvenţele, aşa cum se îmtâmplă în auz şi cioburile unui cântec, intonat de o voce impuberă şi exaspera­tă. Alternanţa timbrului normal cu cel deformat de megafon, în vocea conducă­torului excursiei, revelă un caracter.
     Dincolo de felicitările pe care le merită Horea Murgu, semnatarul coloanei so­nore, «auzul» lui Daneliuc mi se pare a se apropia, fără exagerare, de excep­ţionala capacitate de înregistrare a lim­bajului vorbit de care au beneficiat Caragiale sau Marin Preda.
     Desigur, nu intenţionez, la această rubrică, să extrag în chip metafizic, ele­mentul sonor din ansamblul contextului artistic. Dar tocmai pentru că face parte din competiţie, Croaziera lui Mircea Daneliuc îndreptăţeşte cu prisosinţă şi asemenea comentarii speciale.