​Simetrie

     Cronica personajului secundar
     Născocirea unor personaje secundare sau episodice într-un scenariu a inspirat regi­zorului Mircea Veroiu de „lectura” cinemato­grafică a unui roman atât de îndrăgit, precum este Adela, nu surprinde. La fel cum nu sur­prinde nici preocuparea sa consecventă pen­tru „poziția de conștiință” a eroilor unor opere literare clasice (Mara, Ultima noapte..., Adela), prinși în viitoarea dragostei. Sur­prinde însă, și în modul cel mai plăcut, com­plexitatea personajului secundar Tuliu Drăgan, inventat de regizorul-scenarist, în uni­versul problematic al romanului lui Garabet Ibrăileanu. Retras în dulcea legănare a mici­lor sale „voluptăți” și tabieturi, acest epicu­rian „de lac”, eroic distins în bătăliile răz­boiului de independență a ales libertatea unei existențe solitare. Relațiile lui cu lumea civili­zată: ceva „cumpărături” și un pic de „teatru”. Bizara ambarcațiune cu zbaturi, fost combină devenită casă plutitoare, cu terasa poligon al țintelor ochite și lovite ca și „pivnița” originală pentru răcirea „carafei pântecoase”, e un loc de refugiu ideal pentru reverii, meditații, adăstare. Misteriosul stăpân al „domeniului” devine partenerul necesar de dialog asupra „hamletizării” întrebărilor, pe care eroul principal, îndrăgostit la asfințitul tinereții, și le pune. Stereofonia gândurilor ce­lor doi bărbați, atinși de aripa elegiacă a Poe­tului: „Trecut-au anii ca nori lungi pe șe­suri...”, creează o inspirată simetrie centrala, favorabila transpunerii filmice a lungului mo­nolog a lui Emil Codreanu din roman. Noul personaj secundar construiește o antiteză motrice în dramaturgia filmului. Incursiunea „maiorului” la conacul de peste lac va semni­fica victoria dragostei necondiționate de raționamente schopenhauriene. O lumină proaspătă, bine venită, va contura rafinat de­cizia doctorului si deznodământul cinemato­grafic al Adelei. În rolul fostului camarad, prieten statornic și devotat, actorul Ștefan Sileanu își valorifică, cu intuiție și discreție, magnetismul bas-baritonal al vocii și privirii. Prezența puternică, enigmatică, Tuliu Drăgan reechilibrează barca Adelei. Sensibilitatea as­cunsa în cutele adânci ale actorului, forța sa de impresionare vizuală, laconismul mijloace­lor sale de expresie sunt apropiate „percepției moderne” a spectatorului contemporan. Interpretarea „cvartetului” din seara primirii la conacul Mureșenilor, este o pagină antolo­gica prin rafinamentul ei stilistic, în care partitura violoncelului, virtuos executată de Ștefan Sileanu, generează noi sensuri de înțelegere a operei.