„Nu există decât un singur adevăr despre cinematograf: indiferent ce povestește, trebuie să poarte întotdeauna în el un adevăr. Și tocmai asta uităm mereu, din nenumărate motive; fie că nu avem tot ce ne trebuie, fle că nu avem o poveste adevărată, cert este că începem să inventăm. lnvenția depinzând, evident, de capacitatea și talentul fiecăruia, adevărul iese ambiguu. Filmele noastre suferă din cauza adevărurilor fabricate.
Puterea și Adevărul au meritul că sunt foarte aproape de viață, poartă în ele un adevăr selecționat foarte abil. În această situație, ești obligat să vii cu un adevăr echivalent în imagini, să, fii atent cum filmezi, cum luminezi, cum selecționezi culoarea, cum o rimezi… —
spunea operatorul Nicu Stan, surprins de noi într-o pauză a filmărilor. Fiecare senzație a noastră are un ritm anume. Pentru a o reda, trebuie să-i cunoști vibrația, atmosfera. Dacă îți scapă ceva, adevărui ei va fi incomplet, sărac, fals. De aceea, în fiecare zi, la fiecare filmare, fiecare dintre noi riscă totul. Cu pelicula alb-negru, lucrurile sunt simple, când știi meserie. La cea color însă, apar nenumărate imponderabile. Regizorul vrea de pildă ca, la un moment dat ușa să se deschidă și prin ea să se vadă în curte. Or, asta nu se poate, din o mie și una de motive tehnice. Dar dacă regizorul o cere, și cu siguranță știe de ce o cere, trebuie să se poată!”
