Se poate foarte ușor dovedi că
Șantaj de
Geo Saizescu este un film original. La poveștile polițiste originalitatea, vine din două surse. Una: iscusința cu care delincventul știe să nu se lase prins, sau viceversa: dibăcia polițistului de a prinde pe vinovat. Este originalitatea, ca să zic așa, anecdotică acrobatică. Pe de altă parte există și o a doua originalitate, mai serioasă, mai profundă, mai gravă. Tema unei povești polițiste este totdeauna un anumit delict.
Dacă autorul poveștii a descoperit o nouă categorie de delicte, această descoperire are un mare merit de noutate. Cum tocmai se întâmplă în filmul lui Geo Saizescu inspirat din romanul Rodicăi Ojog-Brașoveanu „Omul de la capătul firului”. Iar originalitatea, noutatea, surpriza este totdeauna cu atât mai mare cu cât noul delict descoperit pare mai neimportant. În speță e vorba aici de fasificarea de diplome universitare. La prima vedere veți spune: — dar ce, vreți să-i pese spectatorului că unii „titrați” au diplomă falsă? Ș-apoi, chestia nu e nouă deloc. O diplomă obținută pe sperț sau pe pile — nu este ea oare în fond tot o diplomă falsă? Ei bine, aceste diplome pseudo-false nu-s deloc același lucru cu diploma plastografiată. Căci numai aceasta din urmă poate da loc Ia șantaj (așa se și intitulează filmul). Și ce șantaj. El însuși foarte original. Căci e dublu. De două ori necinstit. Falsificatorul nu se consideră achitat după ce a primit suma (considerabilă!) de la titratul-strigoi. Îi va mai cere și o a doua plată, încă mai „considerabilă”. Escrocul nu a făcut diplome pentru fitecine. El își alege fantomele. Le alege printre tineri care ar fi meritat să reușească fără ajutor la examene și concursuri. Dacă n-au izbutit a fost pentru că locurile Iibere sunt foarte solicitate. Gândiți-vă la îmbulzeala care bântuie încă de la examenul de intrare în facultate! Așadar, escrocii noștri vor alege tineri deja destul de pregătiți, pe care chiar îi și meditează, cu profesor! De ce? Ce interes are escrocul, odată încasat prețul (foarte mare) al falsei diplome, să se ocupe de cultura profesională a beneficiarului? Motivul e foarte perfid. Falsul nou inginer, odată intrat în funcțiune, trebuie să se distingă, să devină specialist foarte apreciat, așa încât întreprinderi importante să-i încredințeze lucrări importante, cuprinzând secrete de fabrică prețioase. Nu neapărat secretul bombei cu neutroni (cum foarte spiritual spune colega Ecaterina Oproiu), dar, secrete totuși pe care se pot lua multe parale de la mari companii străine. (De altfel, românii sunt un popor talentat și inventiv. Oare nu un român a fost inventatorul motorului cu reacție?) Respectivul fals inginer, devenit „pe merit” inginer real, va fi amenințat că va fi denunțat, dacă nu divulgă cutare secrete. Înțelegeți ce imorală și național răufăcătoare este această operație? La care nimeni nu s-a gândit înainte de romanul talentatei Rodica Ojog-Brașoveanu (pe care autoarea și regizorul Geo Saizescu l-au transformat în scenariu de film). Categorie inedită de șantaj și de spionaj economic! Gravitatea sa este enormă față de relativa neînsemnătate a pseudo-falselor diplome obținute pe bază șperț și pilă. În plus, falsele diplome de tip pilă au măcar meritul „moral” al respectării formelor. Vorba lui La Rochefoucauld: „ipocrizia e omagiul pe care viciul îl aduce virtuții”. Pe când plastografia semnalată de filmul
Șantaj, precum și odiosul șantaj subsecvent, sunt racile sociale de o malignitate enormă. În filmul lui Geo Saizescu ni se arată mai multe victime ale șantajului. Unii din ei, cuprinși de scrupule, disperați, se sinucid; alții — cei care nu cedează în fața șantajului — sunt asasinați de către escroci.
E original acest film, și pentru că (așa cum e azi la modă să se spună) este un film-dezbatere. Dezbatere adevărată.Căci n-are loc sub formă de interminabile ședințe de trăncăneală unde fiecare pe rând, inventează praful de pușcă, spre sincera adormire a domnului spectator — nu! aici avem dezbatereadevărată cu spectatorii, sau mai precis în forul interior al fiecărui spectator. Dezbatere de istorie universală și de psihologie generală. Noul delict are rădăcini multe în civilizația contemporană. Este, pe de altă parte, și consecința unei goane care s-ar putea numi
electronită: dezvoltarea enormă a activităților inginerești — din păcate, deseori — în detrimentul celor umaniste. O altă sursă e sempiterna fudulie omenească; diplomania, patalamomania, nevoia de a se lăfăi cu titluri academice, fie pentru a face praf pe un recalcitrant viitor tată-socru, fie pentru a epata pe o dulcinee rezistentă. O seamă deci de probleme grave, cu implicări, și bune, și rele, vorbind la rândul lor despre însăși sănătatea structurală a societății de azi.
Vă voi mai spune că protagonistul este un ofițer-femeie, care analizează riguros și descoperă toate misterele. O face cu modestie, cu bonomie, cu bună dispoziție, aproape veselă — contrastând cu oroarea problemei de care se ocupă. Se numește Minerva Tutovan (admirabil interpretată de
Ileana Stana Ionescu). Tot timpul lucrează și glumește. Dar nu pe ton de bășcălie și parodie, ci pe un ton categoric nou, amestec de zeflemea și seriozitate. Are ca aghiotant pe un tânăr locotenent (interpretat de
Sebastian Papaiani), foarte în extaz în fața șefei. Care șefă îl tratează mereu ca pe un școlar repetent. Mereu îi amintește că n-a priceput nimic. Este la ea și tonul de profesoară (ea însăși a fost profesoară de matematică), dar și ton — cum să-i zic?, de... mamă. Două tonuri, unul glacial, celălalt de o tandrețe reținută. Fraza care mereu îi revine pe buze nu seamănă deloc cu clasica disprețuitoare, îngâmfata frază a lui Sherlock Holmes când, cu o ipocrită modestie, îi spune ajutorulul său că n-are de ce să se extazieze, căci ce fusese de priceptat era doar lucru la mintea cocoșului că orice tâmpit ar fi înțeles: „Elementary, my dear Watson!”. Nu. Minerva noastră (nume și el foarte fericit găsit) îi spune altfel
: „Învață! Învață, Andreescule!”. Mă opresc, căci n-am pomenit nici măcar pe jumătate de calitățile filmului, de hazul său concentrat pe o singură persoană. Mi-ar trebui încă tot atât spațiu ca să analizez toate aceste probleme de estetică cinematografică. Mă mulțumesc deocamdată să felicit pe autori și pe actori (mulți foarte buni).
