Printre filmele nominalizate la Oscar anul acesta s-au numărat unul despre amorul lesbian,
Carol, și unul despre transsexualizare,
Daneza. Sexul în grup organizat poate fi admirat în
Love, ultima creațiune a lui Gaspar Noé, acum pe ecrane. Deviațiile de la heterosexualitatea standard înfățișate în cinema vor acoperi curând toate paginile unui tratat de sexopatologie. Și atunci, e bine că nu ne lăsăm nici noi mai prejos în direcția asta – ce, suntem mai proști decât alții? Nu, noi nu suntem mai proști, suntem europeni, suntem mondiali, măcar în cinema.
Adrian Sitaru a ales incestul, frate-soră, ba chiar gemeni. Sunt tineri, se iubesc, și-o trag (utilizez limbajul filmului – n.m.), ea rămâne gravidă. Ideile ce se ciocnesc sunt libertatea sexuală a doi majori, mai presus de un tabu „tribal”, de-o parte, și „conservatorismul”, „obtuzitatea” tatălui, de cealaltă.
Scenariul lui Adrian Sitaru și
Alinei Grigore, care joacă și rolul principal, Sașa, are meritul de a crea o atmosferă fluidă din punct de vedere moral. Mai întâi ești tentat să-l antipatizezi pe doctorul Victor Anghelescu (
Adrian Titieni), despre care aflăm că, procedând conform legii „decrețeilor” din 1966, dar și din convingere antiavort, a împiedicat femei să elimine sarcina, probabil și turnându-le organelor. Apoi, agresivitatea urechistă cu care copiii, Cosma, Sașa, Romi, se năpustesc asupra lui, vehiculând secvențe verbale despre trecutul comunist, de care „au auzit”, dar n-au habar, te face să te întrebi dacă n-are și doctorul-tată o anume dreptate.
Îi privești pe Romi și Sașa – avem un Romeo și Julieta pe dos, trama nu mai e că iubiții fac parte din familii dușmane, dar că sunt prea de tot din aceeași familie – și poți să-ți spui: la urma urmei, cine ce treabă are cu tinerii aceștia? Fac ei vreun rău cuiva? Ar putea să facă. Există posibilitatea nașterii unui bebeluș cu un cap și niscai membre în plus sau în minus. Unii medici susțin că frecvența handicapurilor la pruncii rezultați din incest nu e cu mult mai mare decât la heterosexualitatea normală. Alții, dimpotrivă. Problema în
Ilegitim e că nu suflă nimeni o vorbuliță despre asta, ceea ce mi se pare o scădere a scenariului.
Titlul,
Ilegitim, amintește de lege: în România, incestul se pedepsește cu 2-7 ani de pușcărie. Cu toate astea, un procent de 1% dintre familiile țării sunt marcate de incest – și e vorba numai de cazurile care ies la iveală – fără ca, în general, legea să se aplice ferm. Familia Anghelescu va trăi, înțelegem, liniștită și surâzătoare, ascunzând originea parentală a nepotului la pătrat ce se va naște. O fi bine, o fi rău?
Ilegitim nu dă sentințe. Sunt lucruri care se întâmplă și trebuie să conviețuim, moral sau nu, cu ele, spun Adrian Sitaru și Alina Grigore, excelentă în rolul Sașa, alături de un Adrian Titieni în formă maximă (toți actorii sunt foarte bine conduși).
De acord. Totuși, eu, Popescu, am ceva cu tinerii „frumoși și liberi” din acest film. Anume că nu par să muncească ceva, Romi bea puternic, Sașa mai și trage pe nas, nici măcar pe banii lor, ci ai tatălui la care urlă „În p..a mea!”. Sexul producător de copilași îl fac pentru că stau mai mult prin pat, în lipsă de ocupație...
Ilegitim e interesant, are personaje și dialoguri vii, ritm și tensiune. Dar, nu știu de ce, nu pot să folosesc expresia „un film bun”. De fapt, știu de ce: pentru că imaginea ricoșată în mintea pe care n-o pot controla până la capăt este cea a unei lumi mai mult sau mai puțin cinematografice, dar, în fine, eliberată, în care părinții le-o trag copiilor, frații-surorilor, mătușile-nepoților, bunicul are inima împărțită între capra și gâsca din curte, în vreme ce unchiul se masturbează într-un colț, înamorat de propriul său organ.
O cotârceală integrală pe acordurile lui Beethoven – O dă Bucuriei.
P.S.
A reușit să revigoreze pentru câteva secunde mirarea mea istovită știrea că dl Titieni candidează din partea PNL la primăria Bistrița – !?? Pot să pricep că Mircea Diaconu a dorit să-și asigure un supliment de pensie consistent ca europarlamentar la 66 de ani, dar ca un actor de talia lui Adrian Titieni să intre în politică electorală când e în plină forță de creație, mă depășește.
