Din nou un titlu scurt şi cuprinzător în filmografia lui Sergiu Nicolaescu (să ne amintim Revanşa, Osânda, Accident, Întâlnirea), iubitor de denumiri elementare, lesne identificabile. Fac parte şi acestea din codul lui sau, în alt chip spus, din pactul pe care cineastul l-a semnat de mult cu spectatorii săi făgăduielile sunt limpezi, dar asta nu înseamnă excluderea interogației. Autorul este prea experimentat nu de ieri, de alaltăieri — ca să nu cunoască tehnica întreținerii unei presimțiri, a dării peste cap a unor situații. Cu atât mai mult cu cât, de data aceasta, se însoțeşte cu un scenarist de vocație, ca loan Grigorescu. Aşadar, Ringul — un film nu despre box. Motiv des frecventat de cineaşti, sportul acesta ce se petrece cu pumnii ascunşi în mănuşi, dar cu privirile ațintite necruțător pe adversar, pe un altul, capătă energie metaforică: dezlănţuirile din ring vorbesc despre demnitate şi umilință, despre curaj şi laşitate, despre orgolii și disperări. Paroxistic, numai cu câţiva ani în urmă, Scorsese întreprindea în Taurul furios radiografia unei mânii ce se hrănea din ea însăşi. Conotațiiie pot fi multiple şi mi se pare că, dintre cele atâtea posibile, autorii noştri au insistat asupra uneia de tot interesul: filmul ni se înfătişează mai puțin ca povestea unei revanşe îndelung aşteptate, şi mai mult ca aceea a unei imposibile uitări. Fostul deținut acceptă întâlnirea târzie, pe un ring derizoriu, cu călăul de altădată, pentru a-i aminti monstrului de circ ceea ce oamenii nu pot să-şi şteargă din memorie: crimele, înjosirea ființei umane, uciderea programatică a dreptului la viitor. Desigur, din punctul de vedere al logicii afective a spectatorului, în acest meci oricum trist, trebuie să câştige, finalmente, omul cel bun, fosta victimă dar, pentru demonstrația morală și politică, nu ritmurile jocului au importanță, ci deschiderile către o istorie ce încă doare, către infernul lagărelor. Amintirile pot să înspăimânte, este cazul prietenului protagonistului, Tom, pot să şi îndârjească însă şi, în ultimă instanță, filmul este şi povestea acestui transfer de sentimente între cei doi bărbați, a unei târzii răsplătiri a fraternității şi tandreței umane din timpul de restrişte: de mult, în lagăr. Tom a fost suportul moral al lui Andrei; acum, într-un ceas de renăscută, omenească teamă, încrâncenarea acestuia din urmă se transmite cu intensitatea unei lecții.
Aşa cum remarcam şi cu alt prilej, probabil că tocmai statutul acesta de personaj care trăieşte în alt chip trecutul decât protagonistul a decis ca admirabilul actor care este Marin Moraru să străbată, în plină convenție, un întins cerc de timp, după însemnele exterioare (în decorul şi costumația „la zi” apar accente ale modei punk, de ultimă oră). Dar îngăduirea convenției ni se solicită tot timpul, când este vorba de eroi şi de interpreții lor — Sergiu Nicolaescu, Constantin Brînzea, Mihai Vasile Boghiță, Marian Culineac — căci patru decenii nu sunt de colo.
