Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Programul Cinema Victoria Timișoara, 3-6.11


     Joi și duminică seara, CAPRA CU TREI IEZI revine pe marele ecran, acum cu subtitrare și în engleză. O ocazie numai bună să le prezinți prietenilor tăi străini primul horror românesc. Reluăm și cele mai iubite filme din selecția de la Cannes, METRONOM și TRIANGLE OF SADNESS, și refacem o incursiune în timp, în anii 30, la AMSTERDAM
     Tot joi, în avanpremieră, dar și sâmbătă, Javier Bardem încearcă să arate că e CEL MAI TARE ȘEF. O comedie perfectă, care a primit 6 premii Goya - echivalentul spaniol al Oscarului.
     Vineri, vă așteaptă o analiză cu mult umor a unor probleme sociale și politice serioase. Regizorul Robert Lakatos și-a propus să facă un film pe care și Caragiale și-ar dori să-l vadă. Rezultatul este documentarul româno-maghiar AL CUI CÂINE SUNT?
     De o porție zdravănă de râs vor avea parte și cei mici (dar nu numai), sâmbătă după-amiază. VULPOIUL CEL MARE ȘI RĂU este exact opusul a ceea ce și-ar dori să fie. Nu reușește să sperie nici măcar un pui de găină. Încercările sale de a deveni mai fioros vor amuza copios întreaga familie. Filmul distins cu Premiului César pentru cea mai bună animație este prezentat în parteneriat cu @Institut Français de Roumanie à Timișoara. 
     Duminică, țintim sus alături de ICAR, o animație pentru toată familia, dublată în limba română. Reinterpretarea legendei băiatului care a zburat prea aproape de soare se vede în avanpremieră la Cinema Victoria. 
(31.10.2022)

Tags: cinema victoria timisoara

Comments: